#Nu e glumă: Primăria va face imposibil accesul cu maşini în parcul Valea Morilor
Ştim şi noi că astăzi e 1 aprilie, însă ne continuăm treaba şi astăzi vom publica câteva articole, dacă nu toate, cu hashtag-ul special #Nu e glumă, pentru că faptele descrise sunt o realitate. Primăria Chişinău intenţionează să închidă toate căile de acces a maşinilor în parcul Valea Morilor, pentru ca nimeni să nu-şi mai “bată joc” de lucrurile bune făcute pe teritoriu, aşa cum a ales să o facă recent un proprietar de Range Rover.
O spune viceprimarul capitalei Victor Chironda, care a acceptat să ne ofere o reacţie privind situaţia revoltătoare care s-a întâmplat pe monumentul de arhitectură Scara Cascadelor, relativ proaspăt reparat.
“În acest caz, Primăria Chişinău nu poate decât să constate cu tristețe că avem localnici pentru care nu există nici lege și nici bun simţ. Noi, ca municipalitate, nu putem aplica amenzi sau evacua automobile, deși ne-am dori acest lucru. În schimb, vom lua măsuri ca să facem imposibil accesul mașinilor în zona respectivă, mai exact în tot parcul”, a declarat Victor Chironda pentru AutoBlog.MD
Amintim că nu este pentru prima dată când maşini au fost văzute pe teritoriul parcului Valea Morilor. Uneori au fost observate autovehicule rulând chiar şi în coloană. Mai mulţi şoferi din Chişinău cunosc cum să-şi facă acces pentru a ajunge din cartierul Telecentru în sectorul Buiucani şi invers în doar câteva minute.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Vezi şi:
(foto) Cu viteză prin parcul Valea Morilor. Șoferul a fost mustrat de un pieton
(foto) Un şofer şi-a găsit loc de parcare într-un parc din Chişinău
Cmentariile sunt închise