Ploile puternice nu contenesc! Încă o avertizare meteo privind averse, vijelie şi grindină

Ciudate capricii are vremea în ultimele săptămâni. Ploile nu par să contenească, ci din contra, acestea vor urma să cadă şi în următoarele zile, în timp ce temperaturile de afară pot ajunge şi până la aproximativ 35 de grade Celsius.

În această ordine de idei, un nou Cod Galben de instabilitate atmosferică a fost emis astăzi, fiind valabil de la ora 13:00 pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Se aşteaptă ploi cu descărcări electrice, izolat cu averse puternice, însoțite de vijelie şi grindină!

În context, vă recomandăm, în cazul în care nu folosiţi la moment automobilul dvs sau doriţi pur şi simplu să-l protejaţi, să:

  • nu-l parcaţi sub ansambluri de cabluri electrice sau sub copaci care vizibil par bătrâni şi ar putea să se prăbuşească la pământ în orice moment, inclusiv din cauza rafalelor de vânt;
  • nu-l parcaţi sau mutaţi-l din timp din locurile în care deja se cunoaşte că se inundă în timpul ploilor torenţiale, străzi gen Albişoara, Calea Ieşilor, Meșterul Manole, etc;
  • în cazul în care aveţi acces la o parcare, fie în spaţiu liber cu acoperiş, fie subterană, mutaţi vehiculul din stradă acolo pentru a preveni deformarea caroseriei de către posibile căderi de grindină!

 

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/