Presa niponă: Electronica folosită în maşinile VW și Toyota rămâne în urmă cu şase ani faţă de cea a Tesla

Mașinile Tesla sunt cu cel puțin șase ani înaintea altor mărci în ceea ce priveşte componentele electronice. Aceasta a fost concluzia ediției japoneze a Nikkei Business Publications, care, cu ajutorul inginerilor auto, a dezasamblat și studiat în detalii o Tesla Model 3.

Asta în condiţiile în care în 2019 giganţii au realizat pe piaţă câte cel puţin 10 milioane de vehicule, în timp ce Tesla doar aproximativ 367.500.

Superioritatea tehnologică față de concurenți a vehiculelor Tesla se datorează în primul rând unei noi unităţi centrale integrate de control (integrated central control unit) numită Autopilot Hardware 3.0. Aceasta este instalată pe toate maşinile companiei lui Elon Musk din aprilie 2019, inclusiv pe Model 3, S şi X.

Acest modul înalt tehnologizat este format din două cipuri AI cu o suprafață de 260 de milimetri pătrați (AI – inteligență artificială). Sunt bazate pe procesoare ARM Cortex-A72 și sunt interconectate printr-un sistem de răcire cu lichide. Un cip răspunde de funcția de conducere autonomă, iar al doilea este implicat în prelucrarea datelor din sistemul multimedia.

Acest tip de platformă electronică prelucrează cantități uriaşe de date, ceea ce este crucial pentru mașinile cu sisteme de control autonome. Insideri din industria auto se așteaptă ca alți producători de automobile să pună în aplicare tehnologii similare nu mai devreme de 2025.

În timp ce electronica mașinilor concurenților constă din zeci de controlere individuale (ele se numesc ECU – electronic controller unit) care îndeplinesc anumite funcții, Tesla și-a creat “un sistem nervos central digital” sub sistemul proprietar Autopilot, introdus în 2014. Aşa-zisul Pilot automat, bazat pe Hardware 1.0, a fost pe atunci doar un set de asistenți ai șoferului care permiteau mașinii să se deplaseze pe autostradă în spatele altora și să se mențină automat banda. De atunci, la fiecare 2-3 ani, compania a modernizat calculatorul până când a fost adus la nivelul său actual.

Dezvoltatorul de arhitecturi pentru microprocesoare, Jim Keller, a ajutat la crearea platformei Tesla, în 2016 preluând funcția de vicepreședinte al diviziei care se ocupă de pilotul automat. Înainte de aceasta, Keller a lucrat la AMD, apoi a trecut la Apple, după care s-a întors din nou la AMD, unde s-a angajat în dezvoltarea procesoarelor de succes ale seriei Ryzen, însă, în 2018, a părăsit Tesla și s-a mutat la Intel.

Resursele materiale și umane ale Toyota sau, de exemplu, ale Volkswagen, fac posibilă crearea unui sistem similar cu cel al Tesla cu mult mai devreme de anul 2025, dar problema de decalaj nu se află în planul tehnologic, ci este legată de economia producției și de politică.

După cum a declarat un inginer pentru redacţia Nikkei, în condiții de anonimat, producătorii auto tradiționali au rămas în urma Tesla din motivul că se tem să rupă lanțurile de aprovizionare existente pe care ei înșiși le-au cultivat de zeci de ani. Introducerea unei unități centrale integrate înseamnă abandonarea controlerelor ECU. Pentru furnizorii acestor componente și miile lor de angajați aceasta este o problemă vitală.

Publicația japoneză mai atrage atenția asupra faptului că pe majoritatea pieselor din care e format Model 3 nu există marcaj de furnizor, însă în schimb pe multe elemente este aplicat logoul Tesla. Acest lucru ne spune că producătorul controlează cu strictețe dezvoltarea practic tuturor tehnologiile cheie din mașină.

Giganții industriei auto “tradiționale” s-au trezit brusc ostatici furnizorilor, cu ajutorul cărora au crescut odată cu proporțiile moderne. Obligațiile față de furnizori se transformă în inerție atunci când dezvoltă noi sisteme electronice, deși, fără niciun dubiu, companiile au specialiști care își pot desfășura activitatea nu mai rău decât angajaţii lui Elon Musk.

Tesla este un producător de automobile în nou format și nu este încărcat cu asemenea obligații față de aliații săi. “Nu vom putea face asta”, îl citează Nikkei Business Publications pe un inginer uluit care munceşte la o cunoscută companie auto japoneză şi care a fost prezent la dezasamblarea electromobilului Model 3.

De notat că Hardware 3.0 va avea în curând un concurent de la Nvidia dacă va începe să fie folosit în masă pe maşini, însă sistemul său AGX Pegasus este încă în curs de rafinare. În viitor, va putea demonstra o capacitate de 320 de trilioane de operații pe secundă, ceea este de peste două ori mai mult decât poate face un computer Tesla (144 trilioane de operații).

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

(video) Test Drive: Tesla Model X P90D

(video) Ştiai asta? Cum arată Tesla Model 3 acolo unde nu se poate vedea cu ochiul liber

https://autoblog.md/video-conditiile-in-care-se-pot-parcurge-975-de-km-cu-o-tesla-model-3-cu-o-singura-incarcare/

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/