Preţul zilei! Un stop al noului GMC Hummer EV costă cât o maşină rulată
Dacă sunteți unul dintre puținii norocoși care au pus mâna pe un nou Hummer EV sau visaţi să aveţi unul în viitor, aflaţi că va trebui să-i protejaţi stopurile ca ochii din cap! Nu de alta, dar un posesor al acestui SUV electric a scris într-un grup de Facebook preţul blocurilor optice din plastic.
Bărbatul a declarat că a plătit pentru stopul stâng 4.040 de dolari şi asta fără taxa pentru lucrările de montare. The Drive notează că ar fi fost făcută o greşeală de tipar, însă oricum rămân nişte părţi componente foarte scumpe.
Găsind numărul piesei şi contactând câţiva dealeri, colegii noştri au putut confirma că prețul de listă al unui stop este de 3.045,48 de dolari SUA, ceea ce înseamnă că un set complet costă 6.100 dolari, adică peste 5% din prețul propriu-zis al maşinii!
În ţara noastră cu astfel de sume de bani se pot găsi chiar şi automobile rulate funcţionale, drept că nu în cea mai bună formă.
În contextul crizei de semiconductori, orice piesă de schimb achiziționată de un dealer pentru o mașină nouă va fi costisitoare, mai ales pentru ceva care se încadrează în segmentul de lux sau premium, dar şi care are un tiraj initial sau în genere infim.
Dar prețul stopurilor lui Hummer EV i-a șocat chiar și pe cei contactați de la diferitele centre de piese. La un dealer GMC și Cadillac, agentul de vânzări a fost uluit să vadă că stopul costă mai mult decât cel vertical, mult mai lung, al noului Escalade (1.312,89 USD).
Stopurile lui Hummer EV au microcontrolere mici instalate în ele. Aceste cipuri controlează funcțiile unice de iluminare, cum ar fi animațiile luminoase. La începutul acestui an, GM a rechemat în service 10 exemplare de Hummer EV din cauza unui defect software care a afectat în mod special stopurile.
În ciuda faptului că a fost un defect software, GM a ales să le înlocuiască în întregime și a recunoscut că software cu probleme a fost setat să controleze microcontrolerele din stopuri.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise