Raport UNEP: Exporturile de automobile second-hand trebuie să fie mai bine controlate

Vechi, poluante şi periculoase, milioane de automobile de ocazie exportate în fiecare an reprezintă o ameninţare pentru ţările în curs de dezvoltare, Republica Moldova fiind una dintre ele, din cauza normelor insuficiente, arată un raport publicat luni de Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), transmite Agerpres potrivit AFP.

Ţările europene, care sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din exporturile mondiale de automobile second-hand (trei milioane de autoturisme pe an între 2015 şi 2018), îşi trimit vechile autovehicule în special spre Est, dar şi spre Nigeria şi Libia.

Japonia îşi trimite automobilele second-hand spre Orientul Mijlociu şi Africa australă, iar SUA spre Mexic şi Emiratele Arabe Unite.

FOTO: carexportamerica.com

Cu prilejul unei inspecţii efectuate în portul Amsterdam de autorităţile olandeze la finele lui 2019, s-a descoperit că vechimea medie a vehiculelor care aşteptau să fie exportate era de 18 ani. 93% dintre ele erau conforme doar cu normele Euro 3 sau chiar inferioare. O parte dintre vehicule nu mai funcţionau, iar unele aveau catalizatorul spart.

“Majoritatea acestor vehicule sunt foarte vechi, poluante, mari consumatoare de combustibili şi periculoase”, subliniază Rob de Jong, care conduce divizia de mobilităţi durabile în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu.

În condiţiile în care numărul de autovehicule ar putea să se dubleze până în 2050, pentru a ajunge la două miliarde de unităţi la nivelul planetei, a devenit o urgenţă ca exporturile de automobile second-hand să fie mai bine controlate, subliniază UNEP.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât China, care până în 2019 a interzis exporturile de automobile de ocazie, ar putea deveni rapid un pion important pe această piaţă.

Două treimi dintre cele 146 de state studiate de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu au reguli “slabe” sau “foarte slabe” în ceea ce priveşte importurile de vehicule. De exemplu, Republica Democratică Congo impune o limită de vârstă de 20 de ani şi nicio regulă în ceea ce priveşte emisiile poluante. Georgia nu taxează aceste importuri decât în funcţie de capacitatea cilindrică a autovehiculelor şi are una dintre cele mai îmbătrânite flote auto din lume. Iar Marocul permite importul de vehicule nu mai vechi de cinci ani și de cele care îndeplinesc standardul european de emisii Euro 4 – ca urmare, primește doar vehicule uzate relativ noi, avansate din punct de vedere tehnologic și curate din Europa.

“Transformarea flotei mondiale într-una mai curată este o prioritate pentru a ne atinge obiectivele climatice în materie de calitate a aerului. Ţările dezvoltate trebuie să înceteze să exporte vehiculele care nu trec testele de securitate şi poluare… La rândul lor, ţările importatoare trebuie să adopte norme de calitate mai severe”, subliniază directorul executiv al UNEP, Inger Andersen.

Potrivit raportului UNEP, între 2015 şi 2018, aproximativ 14 milioane autovehicule uşoare de ocazie au fost exportate la nivel mondial şi aproximativ 80% au mers spre ţările cu venituri mici şi medii. În perioada analizată, ţările africane au importat cel mai mare număr de vehicule second-hand (40% din total), urmate de ţările din Europa de Est (24%), Asia-Pacific (15%), Orientul Mijociu (12%) şi America Latină (9%).

Parcul auto global în creștere rapidă contribuie în mod semnificativ la poluarea aerului și la schimbările climatice. La nivel global, sectorul transporturilor este responsabil pentru aproape un sfert din emisiile globale de gaze cu efect de seră legate de energie. În mod specific, emisiile vehiculelor reprezintă o sursă semnificativă de particule fine (PM2.5) și oxizi de azot (NOx) care sunt cauze majore ale poluării aerului urban.

Între timp:

https://autoblog.md/moldova-se-vrea-cimitirul-auto-al-europei-guvernul-vrea-sa-permita-importul-masinilor-mai-mari-de-10-ani/

Cmentariile sunt închise