Renault caută un parteneriat cu Volkswagen pentru un mini-electromobil mai ieftin

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Șeful Renault, Luca de Meo, a confirmat că este în discuții cu Volkswagen pentru crearea unui nou mini-automobil electric pentru Europa.

Renault Twingo concept

Renault este unul dintre cei mai importanți expozanți de la Salonul Auto de la Geneva 2024. Cu această ocazie, constructorul francez de automobile a lansat câteva modele electrice. Alături de noul Renault 5 E-Tech, el a mai prezentat și faceliftul pentru Dacia Spring. Dar, deși vânzările de electromobile din Europa au scăzut, Luca de Meo continuă să creadă în evoluția acestora.

Șeful de la Renault consideră că dacă va avea o gamă de automobile electrice suficient de mare, va putea scădea costul de producție al acestora până la nivelul celor cu motoare termice. Pentru aceasta, prezența a doar câtorva modele precum Megane E-Tech sau cele două vehicule lansate la Geneva nu este suficientă. În plus, segmentul de piață cel mai atractiv pentru Renault este de cel sub 20.000 de euro.

Micul Twingo va avea urmași

Din acest motiv, este de așteptat ca anul acesta să fie introdusă o nouă generație a popularului model Twingo. Chiar dacă la noi acest automobil nu s-a bucurat de succes și nici n-a fost importat, în Europa de Vest a avut ceva succes. Primele două generații de Twingo au fost produse de către Renault fără nici un sprijin din partea altei companii. A treia generație a beneficiat de parteneriatul Renault cu Mercedes-Benz. Acesta a fost disponibil și cu propulsie electrică. Acum este așteptată o a patra generație.

Renault își dorește să scadă costurile de producție ale viitorului Twingo. Volkswagen, pe de altă parte, nu are un înlocuitor pentru gama up!. Astfel dacă se va ajunge la un acord între cele două companii, vor putea ajunge pe piață două mașini similare, dar cu sigle diferite. Volkswagen are această experiență pentru că a produs modelele Skoda CitiGo/Volkswagen up!/Seat Mii, practic mașini gemene cu mărci diferite.

Constructorul francez a reușit să dezvolte o nouă platformă, utilizată pentru prima dată pe Renault 5 E-Tech. Aceasta este o platformă modulabilă. Prin urmare, va fi suficient să micșoreze ampatamentul și să realizeze un nou produs. Cel mai probabil, acest produs va fi următoarea generație de Twingo. În luna noiembrie anul trecut, Luca de Meo afirma că Renault va lansa acest model până în 2026. Problema este prețul-țintă. El se așteaptă ca vehiculul să coste maxim 20,000 de euro.

Calculele Renault se potrivesc cu cele Volkswagen

Dacă luăm în considerare că noul Renault 5 E-Tech are un preț de pornire de 25,000 de euro, vorbim despre o valoare realistă. Totuși, pentru a putea oferi mai mult decât un miniautomobil electric slab dotat, ar fi necesar un partener cu care Renault să împartă cheltuielile. Luca de Meo a afirmat că acel partener ar putea fi Volkswagen. În eventualitatea în care concernul german nu va fi interesat, Renault va continua gama E-Tech cu sau fără un partener.

Volkswagen a rămas în urmă în cursa electromobilelor, deși a pornit foarte bine cu ID.3. Producătorul german a continuat cu modele din ce în ce mai mari, car în schimb costă foarte mult. Așa se face că, acum, nu are nici un vehicul în gamă care să poată face volume mari pe segmentul electric. În 2019 a prezentat un e-up! modernizat, dar totuși nu era un vehicul nou. De asemenea, nici Skoda sau Seat nu au vreun produs care să poată concura cu Dacia Spring sau cu Renault 5 E-Tech.

În paralel, grupul Stellantis a atacat puternic și a lansat mai multe mașini de clasă mică pe aceeași platformă. Citroen e-C3, Opel Corsa-e sau Peugeot e-208 sunt deja o realitate. Prin urmare, este de înțeles dorința Volkswagen de a realiza o mașină de volume, un eventual ID.2 hatchback, prezentat ca prototip acum un an. Doar că acel model era estimat să depășească prețul de 25.000 de euro, ceea ce nu este de preferat. CEO-ul mărcii Volkswagen, Thomas Schaefer a spus că ar fi dispus unui parteneriat deschis care să-l ajute să vândă o mașină cu mai puțin de 20,000 de euro.

Cmentariile sunt închise