Revoltător! Şoferul care a lovit mortal un biciclist lângă Stăuceni nu-şi recunoaşte vina

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui bărbat de comiterea infracțiunii de încălcăre a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei persoane (art.264 alin.(3) lit.b) din Codul Penal).

Este vorba de şoferul care l-a lovit mortal pe Valerian Răilean şi prietenul său.

Procurorii au înaintat acuzarea pe faptul că, învinuitul, la 21.02.2023, pe înserate, cunoscând despre faptul că printr-o sentință pronunțată în anul 2019 a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de trei ani, intenționat s-a urcat la volanul unui automobil și l-a condus pe traseul R6, km 8, din direcția municipiului Chișinău spre comuna Stăuceni.

În timpul deplasării pe drumul menționat, conducătorul auto nu a manifestat prudența sporită la trafic, nu a ţinut cont de totalitatea factorilor ce caracterizează condiţiile rutiere, intensitatea şi nivelul de organizare a traficului rutier de care trebuie să ţină cont fiecare conducător la determinarea vitezei necesare deplasării în siguranţă, determinarea benzii de circulaţie şi modului de conducere a vehiculului. Drept urmare, cu partea frontală a automobilului a comis tamponarea din spate a doi bicicliști minori, care se deplasau regulamentar pe marginea carosabilului în aceeași direcție.

În rezultatul producerii accidentului rutier, unui minor, conform concluziei raportului de expertiză judiciară, i-au fost cauzate leziuni corporale medii, iar celălalt minor, în urma traumatismelor suferite, a decedat peste trei zile la spital.

Procuratura mai informează că învinuitul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptei imputate! Asta deşi în ziua în care a fost arestat, bărbatul a declarat pentru TV8 că regretă cele întâmplate și că nu se va mai urca niciodată la volan.

Acesta riscă o pedeapsă maximă de până la 7 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport. Anterior era vorba de până la 14 ani de închisoare, însă dacă celuilalt biciclist i-ar fi fost cauzate leziuni grave şi s-ar fi deschis un dosar separat.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise