Situaţie fără precedent! Arnold Schwarzenegger nu a reparat groapa care trebuie
Actorul american Arnold Schwarzenegger a ajuns să fie implicat într-o situaţie mai puţin obişnuită, după ce săptămâna trecută a acoperit cu asfalt şi nisip ceea ce părea să fie o groapă formată într-o stradă din apropierea reşedinţei sale din Los Angeles, dar care s-a dovedit a fi în realitate un şanţ de serviciu săpat pentru o lucrare aflată încă în lucru, potrivit unor relatări apărute în presa americană.
Arnold Schwarzenegger, star al francizei cinematografice “Terminator” şi fost guvernator al statului California, ajuns la vârsta de 75 de ani, a distribuit pe reţelele de socializare o înregistrare video care îl arată pe el şi colaboratorii lui în timp ce acopereau “o groapă gigantică”, despre care starul de cinema a spus că “distruge maşini şi biciclete de mai multe săptămâni”.
În acea înregistrare video, o şoferiţă şi-a oprit automobilul şi i-a mulţumit celebrului actor pentru că s-a implicat în acea acţiune, iar Arnold Schwarzenegger, care purta cizme de lucru, o jachetă de piele şi ochelari de soare, a răspuns astfel: „cu plăcere”.
„Trebuie să faci singur anumite lucruri. E o nebunie, de trei săptămâni aştept ca această gaură în asfalt să fie reparată”, a adăugat celebrul actor de origine austriacă.
Alături de înregistrarea video, starul hollywoodian a publicat şi un mesaj: „Astăzi, după ce întregul cartier s-a supărat din cauza acestei găuri gigantice în asfalt, care ne distruge maşinile şi bicicletele de mai multe săptămâni, am ieşit alături de echipa mea şi am reparat-o. Am spus întotdeauna: „Să nu ne mai plângem, haideţi să facem ceva în această privinţă”. Şi exact asta am făcut acum”.
Totuşi, un purtător de cuvânt de la Primăria din Los Angeles ar fi declarat că gaura din asfalt era de fapt un şanţ de serviciu asociat cu o lucrare legală a unei companii de gaze şi aflată încă în lucru.
O declaraţie citată de postul NBC Los Angeles a adus următoarele precizări: „Este un şanţ de serviciu asociat cu o lucrare activă şi legală, care este realizată de filiala locală a companiei SoCal Gas, care se aşteaptă ca lucrarea să fie finalizată până la sfârşitul lunii mai. Aşa cum se întâmplă în cazul proiectelor similare ce au un impact asupra străzilor din oraş, SoCal Gas va trebui să repare acea zonă după ce lucrarea sa va fi terminată”.
Cmentariile sunt închise