Ştiai asta? În România poţi fi amendat chiar dacă ai pe maşină anvelope de iarnă şi circuli cu ele în sezonul rece
Nu mai este mult şi iarna îşi va intra în drepturi. Conducătorii auto din regiune ar fi bine deja să înceapă să se pregătească pentru a nu fi luaţi pe neprins de veste, mai ales că temperaturile au scăzut şi eficienţa anvelopelor de vară nu mai este ca în sezonul corespunzător folosirii acestora.
Legislaţia Republicii Moldova prevede că în aceste condiții, când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, este obligatoriu să ai mașina deja echipată cu anvelope de iarnă dacă intenţionezi să o foloseşti în loc să o conservezi. În caz contrar, inspectorii de patrulare te pot amenda în cazul unei verificări de rutină.
Peste Prut, situaţia este similară, însă există şi un apropo despre care puţini conducători cunosc. Cei din Republica Moldova care vor avea intenţia de a călători cu maşina prin România în timpul sezonului rece ar trebui să ia act de următoarele.
Conform Codului Rutier local, anvelopele de iarnă sunt obligatorii dacă drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. De asemenea, vehiculele dedicate transportului de mărfuri, cu greutatea totală maximă autorizată mai mare de 3.5 tone, precum și vehiculele de transport cu mai mult de nouă locuri pentru pasageri, trebuie să aibă anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau să aibă montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate.
Dar ce nu știu cei mai mulți șoferi este că tot pot primi amendă chiar dacă au anvelope de iarnă şi cred că pot circula fără griji pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei! Cum este posibil una ca asta? Explicăm. În cazul în care anvelopele de iarnă sunt uzate, poliția română poate aplica amenzi de până la 725 de lei (2.950 MDL)!
În prezent, producătorii de anvelope îşi prevăd produsele cu martori de uzură. Aceştia sunt poziționaţi între blocurile profilului de pe anvelopă, au o înălțime de 1.6 mm și sunt minim șase astfel de indicatori per anvelopă. Practic limita maximă de uzură este de 1.6 mm, iar limita pentru minima siguranţă este de 2 mm. În concluzie, limita minimă admisă precizată în Codul Rutier este dată de martorul de uzură care este pe anvelopă.
Poliţistul român care eventual te poate trage pe dreapta este în drept să aplice o astfel de sancţiune (dacă cumva nu a uitat prevederea), conform Codului Rutier (art. 100, punctul 6) din clasa II, adică cu 4-5 puncte de penalizare, ceea ce înseamnă amendă de până la 725 de lei, plus măsura de reținere a certificatului de înmatriculare!
Iată şi textul de lege: “Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: – conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă”.
Practic această prevedere legală se poate aplica tuturor categoriilor de anvelope.
Cmentariile sunt închise