in ,

Studiu: Ce culoare trebuie să aibă maşina ta pentru ca să piardă din valoare mai încet

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo ;)

Portalul iSeeCars a publicat rezultatele unui studiu privind culoarea mașinilor care există pe piaţa second hand și influenţa acesteia asupra preţului. S-a dovedit că mașinile în nuanţe aprinse devin mai ieftine mult mai încet decât mașinile în cele mai populare culori precum albul, negrul sau argintiul.

New 2020 Honda NSX 1

Cercetătorii au analizat aproape şase milioane de tranzacții cu mașini noi și rulate între anii 2017 și 2020, ajungând după la o concluzie neașteptată: automobilul care se devalorizează cel mai lent pe piaţa second hand este cel care are o culoare galbenă a caroseriei. În medie, astfel de mașini își pierd 20.4% din preț atunci când sunt revândute la vârsta de trei ani.

Echipa de analiști au mai spus să, deși galbenul nu este cea mai căutată culoare de pe piață, are o bază stabilă de fani. Deoarece există puține autovehicule de această culoare în masa totală a mașinilor produse, acestea se dovedesc a fi mai solicitate. De fapt, această nuanță este folosită cel mai adesea pentru vopsirea mașinilor sport și a celor cu motoare mici, care în sine nu scad prea repede în preț.

Cars Depreciation by Color 0

Cercetătorii au plasat bejul pe locul doi (-22.8% din preț), pe al treilea – portocaliul (-27.1%). Acestea sunt urmate de nuanţe de verde, gri, roșu și albastru.

Influența celor mai frecvent întâlnite culori (argintiu, alb și negru) este apropiată de media pieței, adică o pierdere de preț de 37.6%. Iar cea mai “periculoasă” pentru revânzare a fost numită culoarea aurie: mașinile vopsite în aceasta pierd practic jumătate din valoare după trei ani de proprietate (-45.6%).

S-au mai calculat nuanțele care fac mașinile din diferite clase şi categorii să devină mai ieftine mai lent. Pentru SUV-uri s-a dovedit a fi galbenul, pentru pickup-uri – bejul, printre decapotabile – mașinile roșii își păstrează valoarea pentru cea mai lungă perioadă de timp, iar printre monovolume – albastrul. Galbenul a fost, de asemenea, printre liderii segmentelor sedan și coupe sport.

Vezi şi: Raport 2020: Top 10 cele mai populare culori auto alese pentru maşini