Tesla a devenit cel mai scump producător auto american, mai scump decât Ford şi GM la un loc

Pentru prima dată în istoria acestui producător, exclusiv de maşini electrice, capitalizarea pe piață a Tesla Inc. a depășit valoarea combinată a giganţilor Ford Motor Co şi General Motors.

Potrivit agenţiei Reuters, în seara zilei de miercuri din această săptămână, acțiunile Tesla au crescut cu aproape 5%, finalizând tranzacțiile la un nivel record de 492.14 dolari per acțiune.

Capitalizarea companiei a ajuns la aproape 89 de miliarde de dolari, în timp ce valoarea de piață a General Motors este de 50 de miliarde, iar a Ford de 37 de miliarde! Amintim că în 2017 s-a întâmplat ca Tesla să depăşească şi valoarea BMW pe piaţă, pentru scurt timp.

În ultimele trei luni, acţiunile Tesla au crescut mai mult decât dublu ca valoare şi asta datorită rezultatelor foarte bune a vânzărilor din trimestrul al treilea a lui 2019, progresului la o nouă uzină din China și livrărilor, mai bune decât s-ar fi aşteptat, din al patrulea trimestru.

Între timp, acțiunile GM s-au schimbat puțin în ultimele 12 luni, iar hârtiile de valoare ale Ford au crescut în preț cu 10%. În același timp, atât GM, cât și Ford au livrat peste 2 milioane de mașini anul trecut şi doar în SUA, iar livrările globale ale Tesla s-au ridicat la circa 367.5 mii de mașini, cifra fiind cu aproximativ 50% mai mare decât cea din anul precedent!

Astfel, în al patrulea trimestru, Tesla și-a mărit capacitatea de desfacere către dealeri până la ±112.000 de vehicule electrice, comparativ cu ±97.000 în trimestrul III și comparativ cu cele 104.891 de unități înregistrate în ultimele trei luni din 2018. În special, în octombrie-decembrie 2019, livrările de Model 3 s-au ridicat la ±92.550 de exemplare, iar cele de Model S şi X la un total de aproximativ 19.450.

Tesla îşi pune vânzările pe roate! Câte cel puţin 100000 de maşini vor putea fi realizate în trei luni

Potrivit informaţiilor oficiale, Tesla a produs deja cel puţin 1.000 de vehicule la uzina Gigafactory 3 din Shanghai. Construcția acestei întreprinderi a început în ianuarie 2019 şi a fost finisată în mai puțin de zece luni de zile! Drept urmare, compania a început producția locală de maşini electrice înainte de termenul planificat.

Inițial, fabrica a fost proiectată să producă aproximativ 250.000 de vehicule electrice și pachete de baterii pe an. În timp, capacitatea de producție îi va fi dublată. Amintim că aceasta este prima uzină a Tesla din afara Statelor Unite.

FOTO: reuters.com

De asemenea, s-a raportat anterior că Tesla va avea în vedere posibilitatea de a reduce prețul mașinilor Tesla Model 3 fabricate în China cu 20%. Compania se așteaptă să reducă costul de producție la fabrica sa din Shanghai prin utilizarea mai multor echipamente și piese produse direct în China. Acest lucru îi va permite să reducă importul de maşini din Statele Unite și, prin urmare, să evite taxele de import asociate cu aceasta.

Reducerea prețurilor pentru Model 3 ar putea deveni realitate în a doua jumătate a anului 2020. Costul inițial al sedanului electric, produs în Shanghai, va fi de aproximativ 355.800 de yuani (aproximativ 50.550 de dolari).

(video) Maşinile Tesla au devenit disponibile oficial pentru piaţa României! Iată cum le poţi cumpăra

Amintim că producătorul american de mașini electrice Tesla intenționează să investească aproximativ 4 miliarde de euro în construcţia primei fabrici europene lângă Berlin şi astfel să înceapă în forţă să cucerească piaţa noastră continentală.

Începerea construcției în preajma micului sat Grünheide, situat la aproximativ 40 km sud-est de Berlin, este programată pentru primul trimestru al anului 2020. Este de așteptat ca acesta să fie finalizată până la sfârșitul anului 2021, iar mașinile Tesla Model Y vor fi primele produse acolo.

(video) Şah! Tesla a ales să construiască a patra uzină Gigafactory chiar în preajma Berlinului

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/