in ,

Ucraina a decis să nu mai permită intrarea pe teritoriul său cu maşini cu numere transnistrene

Până la 1 septembrie 2021, șoferii automobilelor din stânga Nistrului trebuie să își schimbe plăcuțele de înmatriculare transnistrene cu cele de tip neutru dacă vor să aibă acces la traficul internaţional prin partea de est a regiunii. În plus, este necesar de avut lipit de caroserie abţibildul “MD”.

Decizia a fost luată în urma întrevederii dintre ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova, Mark Șevcenko cu prim-ministrul interimar și ministrul Afacerilor Externe și al Integrării Europene a Republicii Moldova Aureliu Ciocoi.

eveniment numere neutre Transnistria 12

Ținem să precizăm că, în conformitate cu Legea nr. 170/2018 cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport și modificarea unor acte legislative (în vigoare de la 1 septembrie 2018), autoritățile de la Chișinău și Kyiv au planificat ca, începând cu data de 15 ianuarie 2021, mijloacele de transport din regiunea transnistreană să poată traversa frontiera de stat a Republicii Moldova, inclusiv cu Ucraina, în condițiile în care dețin plăcuțe cu numere de înmatriculare neutre, agreate în cadrul procesului de negocieri însoțite cu semnul distinctiv al statului “MD”.

Cu toate acestea, nu au fost întreprinse măsuri suficiente pentru a informa cetățenii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova despre noile reglementări, existând riscul apariției unor inconveniențe majore pentru locuitorii din stânga Nistrului.

În situația dată și având în vedere perioada restrânsă până la data propusă inițial de Republica Moldova pentru punerea în aplicare a noilor reglementări, s-a convenit asupra amânării termenului de aplicare, perioadă în care să se lucreze intens la informarea deținătorilor de mijloace auto din regiunea transnistreană, oferindu-le timp pentru a se conforma noilor cerințe.

Vezi şi: