UE: Mai mulți producători de anvelope au fost inspectați inopinat, fiind suspectați de formarea unui cartel

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Producătorii de anvelope din mai multe state europene, inclusiv Continental AG, au fost vizaţi marţi de inspecţii inopinate efectuate de Comisia Europeană, care este îngrijorată de posibilitatea ca aceştia să se fi înţeles între ei pentru a stabili preţurile produselor, încălcând astfel regulile europene din domeniul concurenţei.

Produsele vizate de inspecţii sunt noi anvelope pentru autoturisme de pasageri, autoutilitare, camioane şi autobuze vândute în Spaţiul Economic European, a precizat Executivul comunitar într-un comunicat de presă. Comisia este îngrijorată că a existat o coordonare a politicii de preţuri între companiile inspectate, inclusiv via comunicări publice.

Societățile inspectate ar putea să fi încălcat normele antitrust ale UE care interzic cartelurile și practicile comerciale restrictive. Totuși, inspecțiile inopinate reprezintă o etapă preliminară de investigare a unor practici anticoncurențiale suspectate. Faptul că s-au făcut astfel de inspecții nu înseamnă că firmele în cauză sunt vinovate de comportament anticoncurențial și nici nu prejudiciază rezultatul investigației în sine.

Comisia Europeană nu a dezvăluit numele companiilor la care au fost efectuate inspecţii. Cu toate acestea, grupul german Continental a dat publicității un comunicat în care anunţă că a fost vizat de investigaţia Comisiei Europene. Imediat după acest anunţ, acţiunile Continental au scăzut cu 2.8% la Bursa de la Frankfurt, în timp ce indicele principal al Bursei de la Frankfurt era în creştere.

Nu există un termen legal pentru finalizarea anchetelor privind comportamentul anticoncurențial. Durata acestora depinde de o serie de factori, inclusiv de complexitatea fiecărui caz, de măsura în care întreprinderile în cauză cooperează cu Comisia și de exercitarea dreptului la apărare.

Astfel de inspecţii sunt doar un pas preliminar şi UE ar putea demara o procedură formală dacă dovezile strânse vor arăta că firmele au încălcat legislaţia antitrust. O companie găsită vinovată de încălcarea legislaţiei europene în domeniul concurenţei poate fi amendată cu până la 10% din cifra sa de afaceri globală, însă companiile amendate pot contesta amenzile în tribunalele din UE. 

Cmentariile sunt închise