Un Porsche Panamera și un VW Golf au fost luate de la șoferi la ieșirea din Moldova
Politiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest documentează doi cetățeni ai Republicii Moldova în legătură cu neregulile depistate la mașinile conduse. Cazurile au fost înregistrate ieri, 14 aprilie 2024, la punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni.
La vama Leușeni, cu intenția de a părăsi Republica Moldova, s-a apropiat un Porsche Panamera cu numere de înmatriculare spaniole. La volan era un bărbat. În timpul controlului și verificării documentelor de însoțire cu ajutorul tehnicii speciale din dotare s-a constatat că există suspiciuni de ștergere mecanică în ceea ce privește prelungirea termenului de tranzit pe certificatul de înmatriculare, la numerele amplasate pe mijlocul de transport.
În al doilea incident este implicat un conațional în vârstă de 30 de ani, care la fel intenționa să părăsească țara. Acesta s-a prezentat în calitate de șofer al unui VW Golf înmatriculat în Germania. Acesta a furnizat întregul pachet de documente necesare pentru a i se autoriza trecerea, însă în sistem a apărut o alertă INTERPOL. Alerta a și fost motivul reținerii mijlocului de transport.
Confruntat cu aceste constatări, persoana în cauză a declarat că este uimită de acest fapt. A afirmat că a procurat mașina de la un cetățean român și a completat toate actele necesare pe cale legală.
Conform procedurilor, mijloacele de transport au fost indisponibilizate pe teritoriul SPF Leușeni și SPF Sculeni până la elucidarea tuturor circumstanțelor.
Cmentariile sunt închise