Veste bună! Permisele de conducere moldovenești ar putea fi recunoscute în alte patru ţări din Europa
Autoritățile din Moldova negociază semnarea unor noi acorduri privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere. Documentele ar putea fi recunoscute în alte patru ţări de pe continentul european, notează Sputnik.
Gheorghe Bălan, Secretarul de Stat la MAI, a declarat într-un interviu că la momentul actual se discută cu mai multe state europene nu numai preschimbarea permiselor de conducere, dar și semnarea unor acorduri privind recunoașterea reciprocă a acestor documente pentru șoferi.
Funcționarul mai spune că Moldova are deja semnate acorduri similare cu Italia şi Turcia, unde permisele noastre de conducere sunt recunoscute pe teritoriul acestor state.
“Un acord privind recunoașterea reciprocă a permiselor îl avem cu Italia şi Turcia. La ora actuală autoritățile din Moldova negociază semnarea unor acorduri similare cu Bosnia-Herțegovina, Germania, Lituania şi Belgia. Un permis european îți oferă mai multe beneficii la nivelul statului de reședință și anume un acces mai facil la piața locală a muncii”.
Potrivit legislației internaționale, după ce unui cetățean străin i s-a eliberat un permis de ședere, permisul de conducere urmează a fi la fel schimbat. Mai multe state impun aceste reguli pentru a avea o evidență mai bună a cetățenilor.
Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.
Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!
Cmentariile sunt închise