(video) A fost circulație dificilă pe șoseaua Balcani. Un șofer l-a călcat pe picior pe altul și a fugit
Un accident mai neobișnuit a avut loc miercuri după amiaza, însă detalii suplimentare au apărut mai târziu. Primele informații spuneau că ar fi fost lovit un om și asta s-a întâmplat nu pe vreo stradă din Chișinău, ci pe șoseaua Balcani. Mai exact la intrarea în Durlești și Dumbrava.
Conform datelor poliției, doi conducători auto s-ar fi luat la ceartă. La un moment dat, unul dintre ei a urcat în mașină și l-a călcat intenționat pe celălalt pe picior. Victima s-a dezechilibrat și a căzut, iar individul a accelerat și a fugit de la fața locului. Martorii au rămas să ofere suport și să cheme ajutor. Ulterior șoferul traumatizat a fost dus la spital.
Forțele de ordine au inițiat căutările fugarului, iar în cele din urmă au reușit să-i dea de urmă. Este vorba de un bărbat de 55 de ani, care în prezent este reținut pentru 72 de ore! Cercetările pe caz continuă.
Iar joi, nu departe de locul accidentului de miercuri, a fost imortalizată următoarea situație. Un camionagiu neatent nu a cedat trecerea unui pieton care deja se deplasa pe carosabil. Și toată scena s-a întâmplat chiar în fața unui echipaj de poliție.
Reacția a urmat imediat. Echipajul a inclus girofarul și a efectuat o întoarcere peste linia dublă continuă. Camionagiul și-a dat seama că a călcat pe bec și nu a reușit să meargă departe. Un proces verbal i-a fost asigurat garantat.
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!


Cmentariile sunt închise