(video) Accident cu implicarea unui echipaj de pompieri pe strada Ion Creangă. Vezi momentul
Neatenţia, dar şi graba, pot strica treaba, după cum se spune în popor. Pe propria piele a suportat o situaţie neplăcută un taximetrist din capitală, care a intrat în contact cu o autospecială a pompierilor într-o intersecție de pe strada Ion Creangă.
Posesorul camerei de bord care a surprins accidentul afirmă că echipajul de pompieri se deplasa cu semnalele luminoase-sonore incluse, cel mai probabil spre incendiul de la o mansardă de pe strada Ion Pelivan. Pentru că nu i s-a cedat trecerea, autoturismul marca Skoda a fost deteriorat din lateral şi i-a fost ruptă cel puţin oglinda retrovizoare.
După postarea acestor imagini, abia în seara zilei de ieri, a reacţionat şi taximetristul în cauză. Acesta îşi recunoaşte vina, spunând că în acel moment vorbea la telefon prin căşti şi a văzut pericolul prea târziu pentru a-l putea evita.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise