(video) Accident în Durleşti. Momentul impactului neaşteptat care ar fi dus maşinile în curtea unei case
Accident matinal pe strada Tudor Vladimirescu, cea care face legătura dintre suburbie şi sectorul Buiucani. Un conducător auto de Peugeot 1007, vădit grăbit, a încercat să facă o depăşire continuă a câtorva automobile însă nu i-a reuşit. Şoferul unui Audi A3 i-a apărut în cale şi impactul nu a mai putut fi evitat.
Situaţia pe neprins de veste s-a întâmplat cel mai probabil din cauză că automobilul de culoare neagră se afla într-un unghi mort în faţa unei Lada şi nu a fost văzut iniţial de şoferul compactei Peugeot. Acesta, aflat în depăşire, a apăsat pedala de frână abia când a observat cum colegul său a început să facă o manevră la stânga pe strada Mihai Viteazul.
Impactul a fost destul de puternic, astfel încât ambele maşini au trecut peste contrasens şi s-au oprit pe acostament, evitându-se ca prin minune doborârea unui stâlp, dar şi deteriorarea gardului unei case.
Interesant mai este că posesorul camerei de bord a anticipat într-un fel că vitezomanul ar putea avea neplăceri dacă nu-şi va modera stilul de condus: în loc de un dorit şi căutat la momentul încălcării poliţist, iată că un accident l-a oprit.
ATENŢIE, CUVINTE NECENZURATE!
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Vezi şi:
(video) Doar asta l-a putut opri! Un nou accident în capitală cu implicarea unui troleibuz
(video) Exemplu pentru INP! Cum acţionează colegii britanici în a-i detecta pe cei care conduc cu telefonul în mână
(video) Accidentul zilei în Rusia. O blindată nu i-a cedat trecerea unui Land Cruiser
Cmentariile sunt închise