(video) Accident matinal pe strada Cuza Vodă. Momentul impactului dur, surprins de o cameră de bord
(update 10:55) Poliţia a fost sesizată la ora 9:40 despre cele întâmplate, iar la faţa locului a stabilit că în accident au fost implicate trei unităţi de transport. Dacia, care era condusă de un şofer în vârstă de 34 ani, BMW-ul care era condus de un tânăr de 26 de ani, dar şi un Jeep care a fost atins de autovehiculul Dacia, în timp ce era parcat la marginea carosabilului.
În urma impactului, șoferului din Dacia i s-au acordat îngrijiri medicale, însă nu a avut de suferit nimic grav. Pe caz a fost inițiată o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și care dintre cei doi șoferi nu a respectat regulile de circulaţie. Cine va fi găsit vinovat riscă tradiţionala amendă de 1.500 de lei şi 6 puncte de penalizare.
(ştire iniţială, 10:34) Un accident dur, cu implicarea a două automobile, s-a întâmplat acum câteva minute pe strada Cuza Vodă din sectorul Botanica. Momentul a fost surprins de o cameră de bord, iar posesorul acesteia ne-a trimis imaginile la adresa redacţiei, pentru care îi mulţumim.
Imaginile arată cum s-a întâmplat totul. Şoferul unei Dacia Dokker a unei companii de livrări poştale, care a ieşit dintr-o curte, nu s-a asigurat până la capăt şi a fost lovit de un BMW care se apropia cu viteză şi care a şi ieşit niţel pe contrasens. Automobilul în care se afla camera de bord ar fi fost un impediment în vizibilitate, astfel încât ambii conducători implicaţi în coliziune au luat decizii cam pripite.
Martorul ocular ne-a comunicat că nimeni nu a avut de suferit traumatisme grave. Medicii au acordat ajutor doar prin câteva bandajări. Poliţia este la faţa locului şi ne va aproviziona cu detalii în cel mai scurt timp.
Cmentariile sunt închise