(video) Accident nocturn pe strada Gheorghe Asachi. Mașina unui șofer a luat foc după pierderea controlului
Noaptea trecută, în jurul orei 2:50, localnicii dintr-un bloc de pe strada Gheorghe Asachi, la câteva sute de metri de Academia MAI „Ștefan cel Mare”, au fost treziți de o bubuitură puternică.
Un Mercedes-Benz GLC, condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, a părăsit carosabilul și a lovit atât un automobil parcat în curte, cât și clădirea. Coliziunea a fost suficient de puternică pentru ca mașina-i să fie cuprinsă de flăcări.
Conform notei informative de la Poliția Capitalei, la scurt timp la fața locului au ajuns toate serviciile, inclusiv pompieri. Șoferul s-a ales cu traumatisme și a fost transportat la spital pentru asistență medicală.
Autorul imaginilor din acest articol declară că tânărul ar fi fost beat criță și că din această cauză a pierdut controlul volanului și a făcut accident. „Mare noroc că nu era nimeni pe drum, ar fi fost o dramă totală”.
Purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, ne-a comunicat că șoferul nu a putut fi testat alcoolscopic la fața locului din cauza stării grave în care era. Urmează o expertiză medico-legală, însă rezultatele vor fi valabile abia peste 30 de zile.






Cmentariile sunt închise