(video) Aha! Iată în garajul cui stăteau cel puţin nouă exemplare Toyota Supra A80 şi alte modele sport

În Massachusetts, SUA, poliția a găsit întâmplător un traficant de droguri care ținea un adevărat parc de mașini sport, preponderent japoneze, într-un garaj de-al său!

Totul a început cu verificarea obișnuită a unui Ford Econoline tras pe dreapta, care era condus de un oarecare Corey A. Taylor în vârstă 41 de ani. În dubiţă au fost găsite 62 kg de marijuana, o uniformă a companiei FedEx și mai multe boxe (cunoscute în limba rusă drept “кастеты” – o armă mică sub forma unei bucăţi de metal cu patru inele în care se introduc cele patru degete ale mâinii).

Dar descoperirea din microbuzul învechit s-a dovedit a fi doar un vârf de aisberg!

Cory Taylor, dat în căutare naţională

Taylor a spus inițial poliției că a fost plătit cu 5.000 de dolari pentru a livra marijuana unui bărbat pe nume Juan. El a susținut că a acționat în calitate de curier de droguri pentru prima dată. Cu toate acestea, mama sa a mărturisit mai târziu că fiul său primea în mod regulat cutii mari, însă nu avea nici cea mai vagă idee ce conţinut aveau.

Taylor a mai declarat oamenilor legii că închiriase un dormitor în casa mamei sale, dar ulterior poliția a găsit o altă proprietate înregistrată pe el, de unde şi opera transportarea drogurilor – o fostă stație de pompieri cu o suprafaţă de 500 de metri pătrați, transformată în proprietate privată de lux, deşi privită de la exterior nu ai spune asta.

Având permisiunea de a face percheziții, acolo au fost depistate un arsenal imens de arme, peste 50 kg de marijuana, dar și câteva milioane de dolari în numerar!

Mai mult, primul etaj al clădirii a servit drept garaj pentru aproximativ 50 de automobile sport, produse în anii ’90 şi 2000. În câteva fotografii, despre care se spune că au fost luate de la faţa locului, se pot număra cel puţin nouă exemplare Toyota Supra A80! În funcție de starea lor și parcurs, fiecare dintre aceste automobile au potenţial de a-şi duce preţul de vânzare la sume formate din aproape şase cifre!

Există, de asemenea, cel puțin trei Nissan Skyline GT-R în caroserie R34, două dintre care în culoare Midnight Purple, a căror valoare este cu mult peste șase cifre, dar sunt, de asemenea, încă ilegale din punct de vedere tehnic pentru drumurile americane, asta până când nu va expira “regula celor 25 de ani” în privinţa lor.

Puţin despre ce înseamnă regula celor 25 de ani: În fiecare an, un lot proaspăt de autoturisme și vehicule utilitare care niciodată nu au fost vândute în Statele Unite devin disponibile pentru import pentru că nu mai sunt afectate de legea locală ce limitează vârsta de import la 25 de ani. În 2019, de exemplu, au devenit posibile de importat modele ca: Audi RS2 Avant, construit de Porsche în 1994, primul Subaru WRX STi sau legendarul McLaren F1.

Şi colecţia nu se oprește aici. Cel puțin două Mitsubishi Lancer Evolution se mai pot observa, cel puţin o Mazda RX-7, un Nissan 350Z, trei Nissan-uri GT-R şi aproximativ 10 exemplare BMW M3 în caroserii E46 şi E92, printre alte maşini nu mai puţin interesante, însă pe care nu le putem vedea.

Din păcate, Skyline-urile și orice alte vehicule importate ilegal sau pentru care lipsesc documente, s-ar putea confrunta cu un concasor.

Corey A. Taylor a fost eliberat la scurt timp după reţinere, pe o cauțiune în valoare de 2.000 de dolari, după care a fugit. Acum poliția îl caută.

Acesta este acuzat de trafic de droguri, transport de arme periculoase, depozitare necorespunzătoare a unei arme de foc de mare capacitate, posesie unei magazii (a armei) de mare capacitate, spălare de bani și multe altele. Pentru toate acestea riscă ani buni de închisoare, dacă va fi găsit vinovat. Şi la sigur este pentru că de ce a trebuie să fugă, dacă tot există prezumția nevinovăţiei?…

Vezi şi:


(foto) Au stat timp de 20 de ani neatinse. Colecţia de maşini a unui traficant de droguri

(foto/video) Care au fost maşinile lui Pablo Escobar, cel mai bogat mafiot din toate timpurile

(video) Poliţia din Texas şi-a lăsat sie un Chevrolet Corvette Z06 cu 1000 de CP confiscat

Cmentariile sunt închise