(video) Al treilea cel mai mare pod suspendat din UE, construit lângă Republica Moldova. Curiozități şi cifre

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Ieri, 6 iulie 2023, a fost inaugurat cel mai mare pod din România şi de peste Dunăre (apropo ultimul înainte de vărsarea râului în Marea Neagră), care a fost inclus în top trei cele mai mari poduri suspendate din Europa.

A costat 500 de milioane de euro şi mai sunt de făcut careva lucrări, însă în continuare puteţi afla detalii, curiozităţi şi alte cifre din culisele construcției uriașe şi sofisticate.

  • Lungimea totală a podului este de 1974,3 metri;
  • Înălțimea turnurilor este de aproximativ 193 de metri de la partea superioară a fundației;
  • Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 m) și două deschideri laterale de 489,6 metri pe malul brăilean și de 364,6 metri pe malul tulcean;
  • Tablierul metalic cântărește 20.860 tone, iar segmentele acestuia au fost confecţionate în România la Şantierul Naval Brăila, cu tablă de la Complexul Siderurgic din Galați;
  • Pentru întinderea cablurilor principale s-a folosit o procedura în premieră pentru România: s-au folosit fire de cablu de circa 5,44 mm, care au format pachete de câte 544 fire, iar toroanele, în număr de 16, au format, ulterior, cablul principal. Au o lungime de 81.000 km, ceea ce înseamnă că ar putea înconjura pământul de două ori;
  • Turnarea celor patru piloni s-a făcut în sistem continuu, iar mecanismul de cofrare glisant a fost ghidat prin laser și au fost realizați aproximativ doi metri la fiecare 24 de ore;
  • Cei patru piloni principali ai podului sunt goi pe interior și sunt dotați cu lifturi și scări de acces pentru mentenanță;
  • Rosturile de dilatare au fost comandate și produse special pentru acest pod și asigura: +/- un metru pe malul brăilean și +/- 1.26 metri pe malul tulcean;
  • Pentru construcția podului s-au folosit 200.000 m3 beton armat, 25.000 tone de oțel beton, 6.700 tone de oțel pentru cele două cabluri principale, 8.600 metri de coloane forate;
  • 14.000 de tone de asfalt au fost așternute doar pe pod;
  • Pentru execuția drumurilor s-au folosit 1.4 milioane de m3 de umpluturi, 280.500 m3 de material granular, 97.000 m3 de beton armat, 6.500 tone de oțel beton, 17.000 metri de coloane forate;
  • Suprafață asfaltată a drumurilor este de 312.130 m2;
  • Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km, după cum urmează:
    • Drumul principal Brăila – Jijila (etapă I) are o lungime de 19 km și este prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete;
    • Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin (etapa II) are o lungime de 4,3 km și este prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila – Jijila) și se va intersecta cu DN22 Smârdan – Măcin.
  • Principalele lucrări prevăzute în cadrul contractului:
    • Podul suspendat peste Dunăre;
    • Două viaducte de acces;
    • Un viaduct peste calea ferată;
    • 23,4 km lucrări rutiere (drumuri);
    • 35 de poduri, pasaje și structuri minore;
    • 86 podețe;
    • 9 noduri rutiere și sensuri giratorii;
    • Un centru de întreținere și coordonare;
    • O stație de taxare.

Mai mult:

  • Este proiectat să aibă o durata de viață de 120 de ani;
  • Are un centru de monitorizare și control care va înregistra permanent starea podului, prin cei 50 de senzori instalați pe pod în punctele esențiale;
  • Pentru această structură s-a efectuat cel mai complex și avansat proiect de testare a unui pod din România;
  • La acest pod va funcționa un sistem de dezumidificare a tuturor ansamblurilor podului, inclusiv a tablierului metalic și a cablurilor. Cablurile sunt izolate pe exterior cu o protecție care asigură etanșeitatea, iar aerul din interior va fi permanent dezumidificat și monitorizat, astfel încât să se asigure un mediu anticoroziv;
  • Pentru a asigura durabilitate și protecție anticorozivă ridicată, tablierul metalic este, de asemenea, dezumidificat în interior, anumite rigidizări longitudinale fiind utilizate drept canale pentru distribuția aerului dezumidificat în spațiul intern al tablierului, iar un sistem de senzori va monitoriza asigurarea păstrării stării de umezeală din casetă sub nivelurile ce provoacă oxidarea. Se va menține o umiditate relativă sub 40% pentru a nu exista coroziune și pentru a permite circulația pe pod în siguranță, în orice anotimp;
  • Podul este prevăzut cu trotuare, însă acestea vor fi folosite strict pentru mentenanță acestuia, nu vor fi deschise circulației pietonale publice (deşi se va face o propunere pentru ca în fiecare an, în ziua de 6 iulie, să se permită pietonilor să-l traverseze);
  • Nu se plătește taxa de trecere a podului în primii 5 ani.

Valoarea inițială a proiectului este de 1.995.932.260 de lei româneşti, fără TVA, finanțat din fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd.

În prima etapă, traficul rutier va fi deschis pe relația parțială, cu descărcare în județul Tulcea pe drumul până la Măcin (etapa I), urmând ulterior ca varianta până la Jijila (etapă II) să fie finalizată cât mai repede.

Mai multe imagini cu podul, inclusiv filmate cu drona, pe acest canal.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise