(video) Anunț de la Mitsubishi: Grandis revine în gamă

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Grandis revine în format de SUV compact! Mitsubishi Motors Europe a anunțat că este primul din două SUV-uri care vor fi lansate în 2025.

Pentru a concura în cel mai mare segment (C-SUV) din Europa, noul Grandis se adresează familiilor tinere active care au nevoie de spațiu și versatilitate într-un SUV compact și eficient, dotat cu tehnologie avansată și Google încorporat.

Făcând ecou MPV-ului Mitsubishi Motors de la începutul anilor 2000, numele Grandis – derivat din cuvântul latin care înseamnă “mare” și “impresionant” – a fost selectat pentru a reflecta spațiul interior mare și designul puternic și încrezător. Modelul va prezenta o nouă iterație a feței frontale “Dynamic Shield”, semnătura Mitsubishi Motors, și a identității de design posterior “Hexaguard Horizon”.

Pe lângă interiorul spațios și versatil, noul Grandis va dispune de o suită completă de tehnologii ADAS și conectivitate cu Google încorporat, oferind siguranță și confort pentru întreaga familie, atât pentru deplasările zilnice, cât și pentru aventurile de weekend.

Dezvoltat pentru Europa, noul Grandis va fi disponibil cu sisteme de propulsie mild hybrid (MHEV) și full hybrid (HEV), oferind atât performanță, cât și eficiență. Noul Grandis va fi prezentat în luna iulie și va fi pus în vânzare la sfârșitul toamnei.

Un al doilea SUV, 100% electric, va urma. Mitsubishi spune că ambele modele vor fi fabricate în Europa de Groupe Renault. Reieșind din acest indiciu, dar și din formele demonstrate la acest moment, noul Mitsubishi Grandis nu va fi altceva decât un… Renault Symbioz de 4.4 metri lungime.

Amintim că originalul Grandis a fost un MPV de aproape 4.8 metri lungime, cu până la șapte locuri, produs în perioada anilor 2003 și 2011. 

Mitsubishi Motors Europe a anunțat că Grandis este primul din două SUV-uri care vor fi lansate în 2025. Primele detalii.

Cmentariile sunt închise

×