(video) Are totuşi de gând să-şi lanseze propria maşină? Sony a făcut publice noi imagini cu VISION-S, inclusiv sub camuflaj

Pentru CES 2021, care are loc în aceste zile online, compania japoneză Sony a pregătit pentru prezentare mai multe electrocasnice şi gadget-uri noi. Dar pe lângă toate aceste lucruri a făcut publice imagini suplimentare cu prototipul electric VISION-S, dezvăluit la CES 2020. Motivul?

Deşi a spus din start că nu are de gând să-l producă în serie, fiind mai degrabă un laborator pe roţi, din câte se pare maşina se îndreaptă anume spre fabricaţie? Să fie în spatele acestui lucru înţelegerea care se coace între Apple şi Hyundai?

Într-unul dintre videoclipuri mașina este prezentată pentru prima dată pe drumurile publice cu folie camuflantă şi cu numere de înmatriculare de Austria! Iar al doilea filmuleţ rezumă etapele dezvoltării modelului electric.

Interesant este de aflat că noua mașină este supusă unor teste rutiere în condiţii reale în apropierea centrului de inginerie a companiei Magna-Steyr din Graz. Prototipul este echipat cu 40 de senzori care pot asigura la faza actuală un sistem de pilotare semi automatizat de nivel doi. Pentru comparaţie, cel prezentat acum un an a fost anunţat cu 33.

VISION-S mai dispune de un sistem avansat de divertisment cu sunet surround numit 360 Reality Audio. Efectul de profunzime este asigurat de nişte difuzoare suplimentare care sunt încorporate în fiecare scaun. Imaginile mai arată că o consolă PlayStation este conectată la sistem și face ca jocul Little Big Planet să ruleze. Totodată, câteva cadre din materialul video descriu capacitea electromobilului de a recunoaște gesturile proprietarului său.

Nu există date tehnice noi despre unitatea de propulsie electrică, ceea ce înseamnă că prototipul este pus în mişcare de două motoare electrice (544 CP în total). Acestea îl pot accelera de pe loc şi până la 100 de km/h în mai puţin de cinci secunde, în drum spre o viteză maximă de 240 de km/h. În continuare nu există informaţii nici despre capacitatea bateriei şi nici despre autonomie.

Printre partenerii Sony se numără companii cunoscute precum Bosch, BlackBerry, Nvidia, Qualcomm și Magna-Steyr. Niponii încă descriu VISION-S ca fiind un prototip funcțional pentru testarea noilor dispozitive de siguranță preventivă pentru mașini, iar producția în serie a unei astfel de mașini este văzută doar ca una dintre oportunitățile de extindere a afacerii pentru Sony.

Mașinile electrice au un design mai simplu și mai avansat tehnologic decât mașinile cu motoare cu ardere internă. Se poate presupune că, dacă Sony îşi va găsi un partener din lumea automobilelor, atunci nu va fi dificil să pună pe roţi modelul.

Amintim că partenerul de proiect Magna-Steyr oferă și servicii de producţie a maşinilor sub contract. Printre clienţi se numără Daimler AG, BMW, Toyota Motor, Jaguar Land Rover, etc.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/