(video) Atelierul Zagato a transformat sedanul Alfa Romeo Giulia într-un automobil unicat
Alfa Romeo şi carosierul Zagato au creat în colaborare unicul Giulia SWB Zagato. La baza maşinii stă bine cunoscutul sedan italian, însă rezultatul nu este un tradiţional coupe şi niciun shooting brake cu trei uşi în toată regula. Ar fi mai degrabă un hatchback cu un hayon puternic înclinat. Oricum, mai interesantă şi curioasă ar fi istoria din spatele creării proiectului.
Anul trecut, Alfa Romeo și Zagato au sărbătorit 100 de ani de colaborare: primul Tipo G1 a fost lansat în 1921. Partenerii au decis să marcheze această aniversare cu un nou model făcut în comun, iar pentru finanțarea acestui proiect a fost găsit rapid un colecționar din Germania, în garajul căruia se află mai multe creaţii ale Zagato. Dezvoltarea și construcția unei mașini unice a fost amânată, aceasta fiind prezentată abia acum, la un an și jumătate de la aniversarea propriu-zisă.
La baza acestui model unicat se află sedanul Alfa Romeo Giulia Quadifoglio într-o versiune timpurie cu tracțiune spate și cutie de viteze manuală în şase trepte. Dar motorul său V6 biturbo de 2.9 litri a fost modificat în conformitate cu specificațiile lui Giulia GTAm, adică produce 540 CP. Totodată, după cum se menţionează în denumire, platforma a fost scurtată, alături de console.
Munca celor de la Zagato s-a manifestat mai mult în elaborarea designului, unul care să combine frumusețea cu aerodinamica. Caroseria cu trei uși este realizată din fibră de carbon și nu are elemente comune cu sedanul Giulia. Nu lipseşte acoperişul cu două umflături (double–bubble) – o carte de vizită a studioului din Milano.
Designerii au încercat să se joace cu aspectul vechilor modele Alfa Romeo, inclusiv cu mașinile de curse din anii 60. De asemenea, nu au uitat de coupeul SZ de la sfârșitul anilor 80, al cărui aspect a fost creat la fel de Zagato. Cea mai frapantă referinţă la modelul SZ, în toate sensurile, sunt farurile cu trei secțiuni ale luminilor de zi.
În interior însă a rămas o Giulia aproape standard, cu excepția faptului că unele dintre panourile standard au fost înlocuite cu fibră de carbon. Doar două scaune profilate cu tapițerie originală sunt instalate în cabină, iar în locul celor din spate există o semi cuşcă de protecţie.
Alfa Romeo Giulia SWB Zagato este realizată într-un singur exemplar, iar în curând va fi predată clientului. Prețul mașinii nu este numit.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise