(video) Atenţie, şoferi! INP anunţă abia peste trei zile că a demarat operaţiunea “Viteza”
Şoferii din Moldova trebuie să respecte prevederile regulamentului circulaţiei rutiere pentru că sunt monitorizaţi în aceste zile foarte minuţios de către INP. Autoritatea a anunţat despre operațiunea “Viteza”, care se va desfăşura în perioada 27 ianuarie – 11 februarie, abia după trei zile de când a demarat.
Timp de două săptămâni şi două zile Inspectoratul Naţional de Patrulare va împânzi drumurile din ţară cu radare, mașini capcană și inspectori de patrulare pentru a-i depista pe conducătorii auto care se abat de la reguli. Îndeosebi vor fi vânaţi cei care încalcă limitele de viteză.
În context, primele rezultate ale operaţiunii arată că doar în trei zile, inspectorii de patrulare au depistat deja 1.461 de şoferi care au circulat cu viteză excesivă. Respectiv, pentru aceste încălcări au fost împărţite amenzi care vor aduce în bugetul de stat cel puţin 438.300 de lei, dar şi minim 4.383 de puncte de penalizare.
Acțiunea de amploare are loc din cauza numărului mare de accidente rutiere cauzate de excesul de viteză, înregistrate în ultima perioadă, care au avut consecințe grave, cu persoane decedate.
Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă conducătorii auto să fie vigilenți, să respecte RCR, îndeosebi limita de viteză și să fie conștienți că viteza mare le pune viața în pericol.
Vezi şi: (video) Semafor nou, obicei vechi. Un şofer, filmat cum trece la roşu cu viteză excesivă
Cmentariile sunt închise