in , ,

(video) Audi şi-a urat încă 40 de ani de quattro cu noul RS 6 GTO Concept

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo ;)

Audi spune la mulţi ani fericiţi celor 40 de ani de quattro cu un concept aparent smuls din visele noastre cele mai sălbatice. Salutați noul RS 6 GTO!

Da, în timp ce este un cadou de ziua de naștere a sistemului de tracţiune integrală quattro, RS 6 GTO are, evident, o influență și aduce un omagiu maşinilor de curse Trans-Am şi IMSA GTO de la sfârșitul anilor 1980. 

Astfel, nu s-a considerat altceva mai potrivit decât primul RS 6 Avant, care a apărut oficial şi în America, să servească drept bază pentru o încuviințare a celei mai faimoase mașini de curse americane. 

Deși, în mod evident, acest break se bazează pe modelul de serie pe care am avut şi noi deosebita ocazie să-l testăm, s-au schimbat destul de multe lucruri în legătură cu “vagonul über” care “a ucis” sportcar-ul în tranziția sa la specificațiile GTO. Influența IMSA depășește cu mult schema de culori alb-gri-roşu-negru. 

Dacă ar fi de îndepărtat această livrea se pot observa mai bine nişte arcuri de roţi mai proeminente, terminaţii laterale de eşapament cu ieşiri în faţa roţilor spate și nişte capace albe care acoperă roţile. Un splitter rotunjit, un difuzor enorm, un spoiler roșu strălucitor și prizele de aer din capotă se alătură arsenalului aero.

În habitaclul conceptului nu există o banchetă posterioară. Aceasta a fost ocupată de o cuşcă de protecţie din bare metalice vopsite în culoare albă. Scaunele frontale au fost înlocuite cu unele din carbon marca Recaro, care au şi un sistem de centuri cu prinderi în şase puncte.

Da, partea din spate este destul de bine dezbrăcată și printr-o altă încuviințare către monștrii americani ai mărcii, geamurile din față au fost înlocuite cu nişte plase de siguranță. Cu toate acestea, tabloul de bord pare să rămână neschimbat. Ceea ce ar face pilotul Hans Joachim Stuck din acele comenzi tactile, nu suntem atât de siguri …

Cât despre ce s-a întâmplat dedesubt. Ne-ar plăcea să existe o versiune plină de steroizi a celebrului motor de 2.5 litri şi cu cinci cilindri, deși este puțin probabil. Realist vorbind, există la sigur o mulțime de componente standard care au rămas sub “piele”, ceea ce nu este un lucru rău. Cu toate acestea, V8-ul său twin-turbo standard de 4.0 litri nu se potrivește cu agregatul modelului Audi 90 Quattro IMSA GTO (motor turbo pe benzină de 2.2 litri şi 720+ CP, cuplat la o cutie de viteze mecanică, 0-100 km/h în 3.1 secunde, 310 km/h viteză maximă).

Maşina a fost creată special pentru seria de curse americană pe circuite – IMSA GT. Sedanul german a luat parte numai în sezonul din anul 1989. În plus, inginerii nu au avut timp să construiască mașina până la începutul campionatului, astfel încât echipa a fost forțată să rateze primele curse. Drept urmare, piloţii Audi au câștigat șapte etape, însă nu au reuşit să ocupe poziţii finale care să fie premiate ulterior.

Acest Azubi-Projekt a fost creat de stagiarii Audi din Neckarsulm în strânsă colaborare cu designerul-şef Marc Lichte.

GALERIE FOTO:
(surse: Audi, SNABSHOD® PHOTOGRAPHY)

Iti place articolul?