(video) Audi va oferi o unitate de transport “hibridă” drept bonus opţional celor care vor cumpăra modele e-tron
Audi a dezvoltat o unitate de transport “hibridă”, numită e-tron Scooter, care combină în una atât o trotinetă, cât şi un skateboard. Noul produs va fi disponibil de cumpărat de către oricine pentru aproximativ 2.000 de euro, însă proprietarii de SUV-uri e-tron şi viitoare modele electrice îl vor primi drept bonus opţional pentru achiziția automobilului.
Cu acest nou concept de e-scuter, Audi răspunde tendinței urbane față de mobilitatea multi modală. Pentru a fi transportat în mașină, autobuz sau tren, “gadget-ul” de 12 kg poate fi pliat și convenabil depozitat în portbagaj sau tras ca un troler.
Mai presus de toate, noul Audi e-tron Scooter iese în evidență datorită manipulării sale, similare mişcării pe o placă de surfing şi respectiv pe valuri de apă. Utilizatorul va avea mereu o mână liberă, astfel încât va fi capabil să privească prin împrejurimi şi să dea semnale cu aceasta la nevoie.
Vezi şi: (foto/video) Beijing 2016: Audi Connected Mobility Concept – soluţia ieşirii din ambuteiaje
Ghidonul care oferă suport pentru cealaltă mână oferă stabilitate, încorporează bateria și electronicele de putere, și mai include un afişaj cu starea bateriei. Accelerația şi frânarea se desfăşoară prin intermediul răsucirii mânerului apucat cu mâna, înainte şi înapoi respectiv.
O autonomie de până la 20 de kilometri se realizează prin recuperare deoarece frânele cu care este dotat acest scuter pot recupera energia cinetică. O frână hidraulică asigură o protecţie suplimentară.
Vezi şi: (foto) BMW lansează o trotinetă electrică ce poate rula cu 20 de km/h
Audi e-tron Scooter este echipat cu lumini LED obligatorii din punct de vedere al legislaţie: un far, o lumină de zi, un gabarit posterior şi un stop. De asemenea are patru roţi pe două osii care sunt directoare şi care permit reducerea razei de întoarcere.
O interfață Bluetooth permite ajustări individuale la caracteristicile de plimbare și oferă protecție împotriva furtului. În plus, designerii încă lucrează la opţiuni de plăci, fie cu adăugare de lemn sau carbon, sau în culori gri/negru.
Noul e-tron Scooter va putea fi încărcat uşor şi în portbagajul maşinilor electrice, care vor fi dotate cu un port corespunzător. Respectiv, dacă utilizatorul îşi va lăsa maşina într-o parcare şi mai are de parcurs o distanţă până acasă sau la oficiu, îşi va putea continua deplasarea la fel pe roţi şi fără emisii cu o viteză de până la 20 de km/h.
Producția și vânzările de e-tron Scooter sunt planificate pentru sfârșitul anului 2020.
Vezi şi: (foto) Noua versiune Audi e-tron 50 quattro face SUV-ul electric mai accesibil
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise