(video) Bugatti anunţă modelul extrem Chiron Super Sport 300+
Acum o săptămână, Bugatti a anunțat un nou record mondial de viteză maximă: cu un Chiron modificat s-a putut accelera până la 490,484 km/h, devenind formal cea mai rapidă maşină de serie din lume. Totuşi, această formulare nu corespunde realităţii întocmai pentru că automobilul care „zburat” pe un poligon de teste din Germania are prea multe diferenţe de unul obişnuit pe care şi-l pot cumpăra milionarii.
Acum, această confuzie a dispărut prin noua versiune specială a lui Bugatti Chiron – Super Sport 300+ – disponibilă deja pentru comandă şi făcută foarte asemănător cu prototipul!
Anunţul a fost făcut în acest weekend în cadrul unui eveniment special organizat pentru un cerc restrâns de oameni, la care a fost adusă şi maşina care a făcut istorie.
Cele mai multe dintre caracteristicile prototipului care a stabilit recordul au trecut pe maşina stradală fără nici o modificare. Un exemplu este motorul W16 de 8.0 litri şi cu patru turbo compresoare care a fost forţat să producă 1.600 în loc de 1.500 de CP. Diferite pe modelul de serie vor fi jantele din aliaj de magneziu, însă panourile caroseriei vor fi integral confecţionate din fibră de carbon nevopsită, peste care vor fi aplicate nişte dungi portocalii specifice modelului şi similare vizual cu cele de pe Veyron Super Sport.
Încă o deosebire de un Chiron standard este caroseria alungită cu 25 de cm în partea posterioară – soluţie implementată din două motive. Această „coadă” acționează ca un stabilizator al fluxului de aer masiv care trece deasupra, iar terminaţiile eşapamentului care ies mai mult din gabarite au fost şi ele la rândul lor extinse pentru ca gazele de eșapament fierbinți să afecteze cât mai puțin posibil aerodinamica.
Noul Chiron Super Sport 300+ va avea şi o suspensie obişnuită cu o gardă la sol setată iniţial pentru acest hipercar, deoarece la urma urmei va fi condus pe drumuri publice, deşi prototipul este dotat cu un şasiu special cu suspensie care adaptează garda la sol printr-un senzor laser. Încă o deosebire va fi habitaclul: două scaune pentru pasageri şi materiale decorative de top în loc de o cuşcă de protecţie şi monitoare informative adiţionale.
Marea diferenţă însă va fi într-un limitator de viteză. Pe drumurile publice nu va putea fi condus cu peste 490 de km/h, ci cu maxim 440 „by default” (+20 de km/h peste ceea ce poate un Chiron obişnuit).
Dar atenţie aici! Potrivit colegilor de la Top Gear, preţul maşinii include şi o experienţă fantastică pentru cei încrezuţi în sine de-a binelea – un tur pe inelul de mare viteză de pe poligonul de teste al grupului VW din Germania, tot acolo unde a fost stabilit recordul despre care v-am spus! Pentru a putea face acest lucru, coupeul clientului care va dori să meargă cu o viteză similară va fi dotat temporar cu o cuşcă de protecţie, iar limitatorul de viteză va fi scos!
Noul Bugatti Chiron Super Sport 300+ are un preţ de start net de 3.5 milioane de euro, comparativ cu cele 2.4 milioane de la cât porneşte un Chiron obişnuit. Va exista în doar 30 de exemplare, iar livrările vor începe de la mijlocul lui 2021 abia.
GALERIE FOTO (sursă imagini: motor1.com)
Cmentariile sunt închise