(video) Bună de implementat şi la noi? Noua metodă de luptă cu vitezomanii din Moscova
În Zelenograd, un oraş din suburbia oraşului Moscova, au demarat testele unui nou sistem neobișnuit de contracarare a depășirii limitelor de viteză. Conform informaţiilor Departamentului de transporturi al capitalei ruseşti, carosabilul din preajma unei intersecții a fost “învățat” să recunoască viteza autovehiculelor care trec peste el și să controleze semnalele luminoase ale semaforului.
Sub asfalt au fost instalați senzori care pot determina viteza vehiculelor într-o anumită secțiune de drum. În cazul în care se detectează un exces al vitezei maxime permise de legislație, sistemul electronic emite o comandă către semaforul de la cea mai apropiată intersecție pentru a include culoarea roşie pentru o oprire forțată. În acest caz, mișcarea vehiculelor de pe contrasens nu va fi afectată.
În combinaţie cu nişte camere de supraveghere ale traficului şi nişte radare, soluţia se prevede a fi destul de eficientă. Iar în cazul celor care îşi vor face de cap şi vor continua să circule cu viteză, ignorând multiple semnale de culoare roşie a semafoarelor, numărul încălcărilor adunate i-ar putea lăsa fără bani pentru a mai alimenta maşinile cu carburant, dacă nu fără permis.
Principalul obiectiv al inovației este numit sporirea siguranței atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Dacă se vor obţine rezultatele dorite în urma implementării sistemului, acesta ar putea fi extins şi în alte părți ale Moscovei, pe drumurile şi străzile iubite de vitezomani.
Vezi şi: În Estonia, autoritățile au aprobat o nouă opțiune bizară a sancțiunii pentru vitezomani
Cmentariile sunt închise