(video) Businessul unui american, cu “claxoane pentru pietoni”, a eşuat în scurt timp. Motivul
Acest filmuleţ a apărut chiar ieri în spaţiul online şi a reuşit să devină extrem de viral. Unui locuitor din New York i-a venit ideea de a face un “claxon pentru pietoni”!
În clipul video ataşat putem vedea cum inventatorul îl foloseşte în toate cazurile când îi apare un impediment în mers, inclusiv când trece străzile din Manhattan şi nu i se cedează trecerea.
Invenţia ciudată constă dintr-un volan, în acest caz scos de la un Cadillac, prins cu un set de centuri de siguranţă pentru a fi mai comod de purtat şi cu o goarnă integrată în el. La apăsarea obişnuită pe mijlocul volanului, sunetul produs este similar celui unui autovehicul.
Yosef Lerner chiar s-a gândit să lanseze o ediţie limitată la doar 10 exemplare a instrumentului ciudat şi a încercat să-l vândă pe site-ul oficial pentru doar 699 de dolari. Într-un final însă a renunţat, asta după ce a declarat că “nu trebuie să existe un motiv în plus pentru a contribui la gălăgia şi aşa existentă în oraş”.
Mesajul filmuleţului rămâne a fi totuşi în principal pentru conducătorii auto care ar trebui să fie mai atenţi şi să verifice împrejurimile în loc să claxoneze.
Sursă: Gizmodo
Vezi şi:
- (video) În Quebec a apărut o trecere pentru pietoni „vie”! Cum reacţionează şoferii când o văd
- (video) Doar în Moldova te poţi împiedica şi cădea pe o trecere de pietoni?! Incidentul viral al zilei
- (video) De ce şoferii încă nu trebuie să se bazeze pe asistentul de frânare automată la detectarea pietonilor
Cmentariile sunt închise