Un accident de circulaţie matinal s-a întâmplat de curând în sectorul Buiucani din capitală, exact pe strada Ion Pelivan, unde recent s-a turnat un strat proaspăt de asfalt. Cazul a fost înregistrat la intersecţia cu strada Nicolae Costin, la ora 7:45.
Potrivit datelor Poliţiei Capitalei, în accident au fost implicate două automobile de marcă Hyundai şi Ford, unul dintre care în urma impactului s-a răsturnat cu roţile în sus. Ambele maşini erau conduse de şoferiţe.
Cum a fost posibilă răsturnarea deocamdată nu este clar, poliţia investigând în continuare toate circumstanţele, însă în coliziunea dintre cele două autovehicule a fost accidentat şi un pieton în vârstă de 54 de ani, care a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital.
În dependentă de traumele cu care s-a ales acesta din urmă va fi luată o decizie de sancționare a șoferului vinovat de impact.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video prin secţiunea Contact, pe pagina noastră de Facebook sau la adresa [email protected], iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!