(video) Cum, în cât timp şi cu ce materiale va fi reparată capital strada Ion Creangă din Chişinău
Primăria municipiului Chișinău informează că lucrările de reparație a străzii Ion Creangă, pe segmentul str. Alba Iulia – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt vor începe în luna noiembrie și urmează a fi finalizate, la solicitarea municipalității, până la sfârșitul lunii august 2021, deși graficul proiectului este prevăzut până în martie 2022.
Inițial vor fi înlocuite rețelele edilitare, după care va fi asfaltată strada.
Detalii despre organizarea lucrărilor de reabilitare a străzii Ion Creangă au fost prezentate astăzi, în cadrul unei ședințe de lucru, cu participarea viceprimarilor, precum și a responsabililor din cadrul Direcției generale transport și căi de comunicații, beneficiarul proiectului.
Vitalie Mruc, director general al companiei “Genesis International” SRL, companie care a câștigat concursul de reparație a str. Ion Creangă, a declarat că lucrările vor consta în frezarea îmbrăcămintei rutiere pe cotele prevăzute în proiect și așternerea unui strat de beton asfaltic dens, de 8 cm, pe bază de granule din granit. Urmează acoperirea suprafeței cu geocompozit, pentru a spori rezistența asfaltului, după care va fi așternut stratul de uzură de 5 cm, din mastic bituminos cu celuloză.
Având în vedere că artera de drum este una cu circulație intensă, s-a decis organizarea lucrărilor pe tronsoane, fără suspendarea în totalitate a traficul rutier, ci doar pe anumite benzi.
Din volumul total de intervenție, renovarea rețelelor de apeduct și canalizare reprezintă 29% și reparația propriu-zisă a străzii – 71%. Lucrările de drum și amenajarea teritoriului vor fi realizate în perioada: aprilie-august 2021.
Valoarea proiectului de reabilitare a străzii Ion Creangă este de 69.22 milioane lei, iar termenul de garanție al lucrărilor este de 5 ani. Lungimea străzii Ion Creangă este de 1.840 metri, iar lățimea părții carosabile este de 14 metri.
Cmentariile sunt închise