(video) Cum ne vom deplasa în viitor? Conceptul BMW Vision iNEXT ne oferă un răspuns

BMW a prezentat timp de câteva zile, câtorva sute de jurnalişti, la înălţime, într-un avion aranjat drept stand, conceptul iNEXT. Acum a venit timpul ca să afle despre el şi cei care nu au avut ocazia să călătorească pe mai multe continente în compania reprezentanţilor mărcii germane.

Cu ocazia Adunării Generale Anuale a BMW AG, ce a avut loc în mai 2018, Harald Kruger, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW Group, a descris iNEXT astfel: “Proiectul iNEXT va oferi baza pentru viitor, de pe urma căreia întreaga companie şi toate mărcile sale vor beneficia”.

iNEXT abordează marea întrebare care se află în centrul activităţii zilnice a BMW Group: “Cum ne vom deplasa în viitor?” iNEXT construieşte mai departe pe ideea care a luat formă în 2007 cu “project i” şi a evoluat spre lansarea modelului BMW i3 în 2013.

BMW Group a realizat deja mult în acest domeniu: are peste zece ani de experienţă în domeniul mobilităţii electrice, atât la scară mică, cât şi la scară largă, modelele BMW i evoluează constant, iar tehnologia lor este utilizată pentru a electrifica treptat automobilele din gamele BMW şi MINI. Acum, următorul pas pentru dezvoltarea BMW i este integrarea completă în automobil a domeniilor de inovaţie strategică Autonomy + Connectivity + Electric + Services.

În acelaşi timp, proiectul este o expresie vizuală a domeniilor de inovaţie şi răspunde la o întrebare esenţială pentru marcă: cum va arăta experienţa plăcerii condusului în viitor.

Vezi şi: (foto/video) BMW a prezentat oficial BMW Vision Next 100 Concept

Având dimensiunile şi proporţiile unui SAV modern (Sports Activity Vehicle), BMW Vision iNEXT are o prezenţă dominantă. Automobilul transmite instantaneu caracterul inovator prin formele şi suprafeţele bine sculptate. Vopseaua strălucitoare şi detaliile sofisticate întăresc suplimentar această impresie. Culoarea Liquid Greyrose Copper a exteriorului se schimbă treptat în nuanţe de la cupru cald până la trandafiriu închis şi oferă automobilului o atitudine dinamică.

Grilă dublă mare şi interconectată, grafică emblematică a geamurilor laterale şi suprafeţe de accent albastre din faţă, lateral şi spate au adoptat în stilul BMW i, care a fost deja prezentat la BMW i Vision Dynamics în 2017. Deblocarea automobilului determină luminarea accentelor albastre, accentuând liniile sale atrăgătoare. Suprafeţele de sticlă, precum geamurile mari şi luminile, sunt integrate perfect în design şi au aspectul unor încrustaţii elaborate.

În centrul părţii frontale se află o grila mare a radiatorului, poziţionată vertical. Asemenea tuturor automobilelor cu propulsie electrică, grila este închisă. Fără motor cu ardere internă care necesită răcire puternică, elementul grilei reprezintă acum un “panou inteligent” care conţine o gamă de senzori. Un model imprimat 3D indică tehnologia de sub suprafaţă.

Farurile super subţiri fac parte dintr-o interpretare modernă a părţii frontale “patru ochi” caracteristică pentru BMW. Parbrizul se extinde într-un acoperiş panoramic mare, oferind simplitate vizuală a părţii spate şi asigurând faptul că interiorul inovator este vizibil din exterior.

Vezi şi: (foto/video) CES 2017: BMW prezintă conceptul i Inside Future şi o „fereastră” inteligentă

BMW Vision iNEXT afişează poziţia puternică şi robustă a unui SAV modern atunci când este privit din lateral. Dimensiunile funcţionale în două volume ale automobilului şi linia lungă a acoperişului sunt indicii ale spaţiului interior generos. Totodată, ampatamentul lung şi consolele scurte oferă siluetei o imagine dinamică.

Suprafeţele puternic sculptate puternic se curbează de-a lungul flancurilor, precum muşchii bine definiţi. Liniile plasate precis intensifică această interacţiune şi oferă un plus de impact pasajelor roţilor. Jantele mari de 24 de inci sunt eficiente din punct de vedere aerodinamic, iar designul lor sculptural şi tridimensional reprezintă un punct de atracţie stilistic şi funcţional.

Camerele interpretează rolul oglinzilor exterioare, în timp ce elemente grafice tactile, iluminate, înlocuiesc mânerele convenţionale, subliniind aspectul modern. Există două uşi mari opozabile, fără montant B care să le separe. Când sunt deschise, ele oferă o vedere liberă a interiorului spaţios.

Cadrul uşilor dezvăluie suprafeţele cu fibră de carbon. Pragurile în culoare neagră conferă robusteţea tipică SAV. În plus, încorporează o bandă de accent albastră ca element ce subliniază că automobilul este unul cu propulsie electrică.

În spate, aranjamentul orizontal al liniilor şi suprafeţelor creează o postură largă şi dinamică. Stopurile subţiri şi distinctive se extind mult în partea spate a automobilului. Curgerea aerului şi o aerodinamică optimă este asigurată şi de liniile acoperişului şi un difuzor spectaculos, iluminat, pentru un impact sporit.

Conducătorii BMW Vision iNEXT pot alege să conducă chiar ei (în modul “Boost”) sau să fie conduşi (modul “Ease”). Modul “Boost” utilizează sistemul de propulsie electrică pentru a oferi o experienţă de condus extrem de dinamică şi silenţioasă, cu emisii zero. În modul “Ease”, automobilul oferă conducătorului şi pasagerilor un spaţiu în care să se poată angaja într-o gamă largă de activităţi.

BMW Vision iNEXT poate fi un loc de relaxare, interacţiune, divertisment şi socializare; posibilităţile sunt la fel de variate ca nevoile ocupanţilor. În consecinţă, habitaclul se aseamănă mai mult cu un “spaţiu de locuit” confortabil şi decorat modern – un nou “Spaţiu Favorit”.

Acoperişul panoramic mare inundă interiorul cu lumină, creând o atmosferă deschisă. Două scaune individuale în faţă plus o banchetă desenată cu o formă unică în spate înseamnă că există loc pentru până la patru persoane. Există doar câteva linii curate care definesc interiorul – o geometrie care aduce cu adevărat materialele şi culorile în prim-plan.

Combinaţia de materiale din stofă şi lemn produce o impresie de înaltă calitate şi face ca diferite elemente să semene cu mobila. Nuanţa Purus Rose, precum şi elemente maro şi bej sunt folosite în principal pentru schema coloristică a cockpit-ului, cu accente în Mystic Bronze metalizat strălucitor.

Compartimentul din spate este dominat de tapiţeria din stofă ţesută Jacquard de culoare Enlighted Cloudburst (apropiată de culoarea gri petrol), care acoperă asimetric zona scaunelor şi se extinde în panourile laterale şi în poliţa dintre scaune. Rezultatul este o separare vizuală între cockpit şi spate, care produce efectul diferitelor piese de mobilier dintr-un apartament.

În interiorul cockpit-ului de dimensiuni mari, zona conducătorului este definită de cele două panouri de afişare digitală vizibile şi de volan. Tabloul de bord plat, acoperit de o stofă bej, se îmbină cu elemente de lemn şi o podea de lemn pentru a crea o ambianţă plăcută şi familiară.

În modul “Boost”, volanul şi afişajele sunt poziţionate spre conducător. Când este activat modul “Ease”, spaţiul din apropierea imediată a conducătorului se transformă. Astfel, volanul se retrage uşor, creând un sentiment de spaţiu mai deschis.

Panourile de afişare trec de la conţinutul de condus la “Exploration Mode”, care oferă conducătorului şi pasagerilor sugestii despre locurile şi evenimentele din apropiere, ce ar putea fi de interes pentru ei. În plus, tetierele scaunelor faţă pot fi rabatate, permiţând persoanelor din faţă să comunice mai eficient cu pasagerii din spate.

Consola centrală dintre scaunele din faţă are toate caracteristicile unei piese de mobilier de înaltă calitate, datorită atât designului, cât şi materialelor. Un finisaj mat de lemn poros îi conferă aspectul unei mese de cafea plutitoare care continuă până în spate. Sub panoul din lemn fin este o cochilie realizată din sticlă de cristal luminată şi rafinată, aşezată deasupra unei baze delicate, de culoarea bronzului. Faţetarea cristalului reflectă lumina care intră, divizând-o într-o multitudine de culori şi inundând interiorul în reflexii luminoase.

Pe lângă volan şi afişajele din zona conducătorului, nu există alte ecrane sau comenzi care sunt vizibile în BMW Vision iNEXT. Pentru a păstra caracterul familial al compartimentului spate şi, prin urmare, pentru a menţine pasagerii în prim-plan, tehnologia inteligentă este integrată fără a fi vizibilă. Numai atunci când este solicitată de către conducător sau pasageri, tehnologia devine perceptibilă.

De exemplu, în viitor ar putea fi posibilă operarea diferitelor funcţii prin suprafeţe realizate din lemn sau stofă. Afişajele nu vor mai fi esenţiale, deoarece proiecţia inteligentă ar putea transforma orice suprafaţă într-un afişaj interactiv. BMW Vision iNEXT evidenţiază trei aplicaţii vizionare diferite pentru acest concept de “Shy Tech” sub forma Asistentului Personal Inteligent, a Materialelor Inteligente şi a Fasciculului Inteligent.

Asistentul Personal Inteligent: porneşte ca răspuns la mesajul “Hei, BMW”. BMW Vision iNEXT face parte integrantă din lumea digitală şi este interconectat perfect cu BMW Connected, dispozitivele inteligente şi reţeaua smart home, astfel încât, de exemplu, conducătorii pot activa, de exemplu, aerul condiţionat de acasă printr-o simplă comandă vocală din automobil.

Materiale inteligente: Atunci când se conduce în modul “Boost”, display-ul central poate fi utilizat în stil convenţional, utilizându-i funcţionalitatea tactilă. În modul “Ease”, suprafaţa din lemn a consolei centrale îşi asumă această funcţie de control. Poziţia braţelor şi a mâinilor este la fel de relaxată ca atunci când se utilizează controlerul iDrive: mâna se află pur şi simplu pe suprafaţa de lemn perforată şi, ori de câte ori se dau comenzi, puncte de lumină asemănătoare cu coada unei comete vor urma degetul.

Stofa Jacquard din spate dispune şi de funcţionalitatea de control integral. Ea prinde viaţă la atingerea tactilă şi permite ca redarea muzicii să fie controlată folosind diferite gesturi, cărora li se oferă o accentuare vizuală prin LED-urile care luminează sub stofă.

Fascicul inteligent: În utilizarea media, la fel ca şi în cazul operării automobilelor, lumea digitală şi cea analogică se va îmbina tot mai mult în viitor. Din ce în ce mai mult devine posibil vizualizarea informaţiilor în formă proiectată, ceea ce ar putea elimina necesitatea afişajelor pe termen lung.

Tehnologia Fascicul Inteligent prezentată la BMW Vision iNEXT face deja un pas în această direcţie, deoarece poate servi atât ca lumină de citit, cât şi ca ecran de proiecţie interactiv. Acest lucru permite, de exemplu, ca textul dintr-o carte tipărită să fie completat de imagini, animaţii şi grafică interactivă, toate acestea putând fi controlate prin atingere.

BMW ţine deocamdată în secret caracteristicile tehnice ale conceptului sau informaţii precum nivelul sistemului de pilotare automată. Automobilul de serie cu numele de proiect BMW iNEXT va debuta pe piaţă în 2021 şi va fi construit la uzina din Dingolfing.

Vezi şi: (video) Frankfurt 2017: Premieră mondială – BMW i Vision Dynamics Concept

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise