(video) Dosar penal: Un șofer, la un pas de a lua pe capotă un polițist într-un parc din Soroca
În contextul ultimei știri cu privire la o tragedie dintr-un parc din localitatea Vărvăreuca, vecină cu orașul Florești, tot în weekend Primăria Municipiului Soroca a arătat un alt șofer ”iubitor de parcuri”. Un automobil circula nestingherit printre oameni, în parcul central Grigore Vieru.
Imediat imaginile au fost expediate Inspectoratului de Poliție Soroca. Și la scurt timp, șoferul a fost identificat, iar automobilul ridicat și transportat la parcarea specială. Cazul este cercetat de oamenii legii.
Ulterior IGP a venit cu detalii pe caz, spunând că data și ora când s-a întâmplat incidentul sunt corect indicate pe cameră. Iar șoferul a fost observat de polițiști care patrulau zona. Oamenii legii l-au oprit imediat, dar acesta a ignorat cerințele legale și a refuzat să oprească mașina, fiind aplicată forța.
Individul este un bărbat de 59 de ani din Vădeni, raionul Soroca. Acesta a fost sancționat pentru conducerea automobilului într-un loc interzis.
De asemenea, i s-a deschis dosar penal pentru refuzul testării alcoolscopice cu aparatul Drager și prelevarea probelor biologice pentru determinarea concentrației de alcool.
Automobilul a fost ridicat și plasat în parcarea specială.
Cmentariile sunt închise