(video) Dosarul polițistei condamnate pentru accidentul din Sîngera: „E primul caz din RM instrumentat de doi procurori cu poziții diferite”
Oxana Ivanov, avocata victimelor accidentului tragic de la Sîngera, se arată indignată și dezamăgită total de sentința dictată astăzi pentru ex-polițista care a urcat beată la volan și, adormind, a lovit cu mașina câțiva pietoni. Accidentul a fost fatal pentru o tânără mamă.
Aceasta se aștepta la o pedeapsă mai aspră cu închisoare pentru șoferiță (a primit patru, dar risca maximum opt ani). Dar și la încasarea unei despăgubiri financiare mai mare. În schimb, o viață de om luată pe o stradă din Sîngera a fost evaluată la doar puțin peste 10.000 de euro.
Oxana Ivanov a mai declarat despre niște „surprize dubioase în examinarea acestei cauze penale”. Iar întregul caz a fost calificat de dumneaei ca fiind „primul din Republica Moldova în care doi procurori, într-un proces penal, își prezintă diferit poziția”.
De notat că dosarul penal a fost examinat în procedură simplificată, la cererea tinerei polițiste. Asta deși din start, la momentul depunerii declarațiilor, aceasta nu a recunoscut integral circumstanțele producerii accidentului din Sîngera. Asta a stârnit obiecții din partea avocaților care au cerut examinarea în procedură generală.
Cmentariile sunt închise