(video) Drumuri cu încărcare wireless pentru electromobile devin realitate deja din acest an

Compania start-up Electreon din Israel își va lansa în curând proiectul ambițios de electrificare a drumurilor. Ca parte a experimentului, câteva artere de transport din oraşe vor fi dotate cu dispozitive pentru încărcarea vehiculelor electrice prin inducție electromagnetică, ascunse sub suprafața carosabilului.

Ideea este ca maşinile dotate cu astfel de receptoare de energie să-şi poată încărca bateriile chiar din mers.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, porţiuni de drum similare şi practicabile vor apărea în Israel și în Suedia deja în acest an.

După cum am menţionat, toată tehnica necesară, compactă şi subţire, va fi instalată sub un strat de asfalt, în timp ce energia necesară o va prelua din conexiunea cu reţea electrică dedicată pentru elementele de infrastructură.

În august, o porţiune de drum de doi km din Tel Aviv va fi alocată pentru testare, iar în septembrie proiectul va fi lansat pe o şosea de 4.1 km lungime, care leagă aeroportul de orașul de pe insula suedeză Gotland din Marea Baltică.

Cel mai mare beneficiu pe seama folosirii acestei soluţii îl vor avea autoritățile orașelor, care nu vor mai trebui să întrerupă graficul de lucru normal al transportului public şi al taximetrelor în aşteptarea încărcării acestora prin metode tradiţionale.

În cazul în care experimentul va avea succes, există o posibilitate foarte mare ca autorităţile de la cârma Tel Aviv să recondiţioneze astfel toate drumurile principale. Experții de la Electreon au estimat că o modernizare completă va costa orașul circa 150 de milioane de dolari.

Se mai menţionează că tehnologia, care permite mașinilor electrice să se încarce în timpul conducerii, va ajuta producătorii să rezolve mai multe probleme care împiedică omniprezența vehiculelor electrice: disponibilitatea stațiilor de încărcare, incompatibilitatea diferitelor standarde de încărcătoare, precum și timpul de nefuncționare a mașinii care stă în priză.

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

https://autoblog.md/interesant-cum-timp-de-7-ani-se-va-incerca-reducerea-numarului-de-masini-in-tel-aviv-israel/

https://autoblog.md/video-proiectul-drumului-cu-panouri-solare-din-franta-se-inchide-dupa-aproape-trei-ani/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/