(VIDEO) Escrocherii cu mașini de lux în Chişinău! Iată ce schemă au pus la cale mai mulţi șarlatani
Forţele de ordine de la Chişinău anunță destructurarea unui grup specializat în escrocherii manifestate prin deposedarea și comercializarea mijloacelor de transport. Membrii acestuia riscă până la 15 ani de închisoare!
În detalii aflăm că asupra documentării cazului au muncit ofițerii de investigație și urmărire penală din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău în comun cu angajații INTERPOL al IGP sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău și cu sprijinul polițiștilor din cadrul BPDS “Fulger” al IGP și a Agenției Servicii Publice.
Membrii grupării s-au dovedit a fi persoane cu vârstele cuprinse între 35 și 40 de ani: doi cu funcții de răspundere, un șef din cadrul serviciului de înmatriculare a transportului din cadrul ASP, un director a unei parcări specializate în vânzarea de maşini de lux din capitală și o persoană fizică cu rol de intermediar.
Forțele de ordine, pe parcursul la trei luni de zile, au monitorizat activitatea bine organizată a grupului infracțional şi au acumulat probe concludente ce ar demonstra complicitatea figuranților în comiterea escrocheriilor.
Potrivit materialelor, suspecții, profitând de funcțiile cu răspundere pe care le dețineau, falsificau contractele de vânzare-cumpărare a automobilelor din numele proprietarilor şi ulterior vindeau şi înregistrau maşinile pe persoane terțe. Astfel, prin acțiunile lor, au cauzat un prejudiciu material în proporții deosebit de mari posesorilor adevăraţi.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și locurile de muncă a suspecților, forțele de ordine au depistat și ridicat mai multe certificate de înmatriculare a automobilelor, plăcuțe de înmatriculare, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, telefoane mobile, etc.
În prezent polițiștii și procurorii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru documentarea, stabilirea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați în activitatea criminală.
Cmentariile sunt închise