(video) Fii responsabil! Mâine cei de la IGSU și IGP ar putea veni în curtea ta
Campania lansată de IGSU și IGP de marţi – „Fii responsabil, salvează o viață” – continuă! În acest sens, pe parcursul a zece zile, inclusiv pe timp de noapte, echipele de intervenție ale pompierilor și poliției urmează să ajungă în cele mai greu accesibile sectoare și curți ale blocurilor pentru a avertiza şi nu numai conducătorii auto care se parchează neregulamentar și îngrădesc accesul către edificii.
Pompierii, însoțiți de echipajele poliției, au reușit deja să ajungă în mai multe sectoare din municipiul Chișinău, Bălți și UTA Găgăuzia. Acolo echipajele IGSU și IGP s-au confruntat cu impedimente în încercarea de a intra în curțile blocurilor. Accesul autospecialelor de intervenție ale pompierilor au fost îngrădite de autovehiculele parcate neregulamentar, iar mai mulți conducători auto au fost sancționați, fiindu-le ridicate mijloacele de transport şi duse la parcarea specială.
Pompierii continuă să atenționează oamenii că parcarea mijloacelor de transport în căile de acces tergiversează intervenția echipelor de salvatori, iar timpul de răspuns în situații excepționale se mărește și respectiv poate duce la consecințe mult mai grave în cazul incendiilor și altor situații de risc.
Un caz similar a fost înregistrat recent de pompieri la intervenția în lichidarea incendiului într-un bloc de locuit de pe strada Pelivan din capitală. Acolo, din cauza mijloacelor de transport care au fost parcate în căile de acces, salvatorii au fost nevoiți să piardă minute în șir pentru a debloca intrările în curtea blocului și a amplasa tehnica de intervenție.
Campania „Fii responsabil- Salvează o viață” va fi desfășurată în mai multe municipii și localități din țară, în special la Bălți, Cahul, UTA Găgăuzia și Chișinău, în locurile cu aglomerații de persoane din preajma piețelor, spitalelor, dar și curțile blocurilor de locuit supraetajate. Scopul acțiunii este de a responsabiliza deținătorii de mijloace de transport și ai încuraja să nu parcheze în locuri neregulamentare.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise