(video) Guinness World Records a înregistrat cea mai rapidă maşină de tuns iarba din lume

Cea mai rapidă maşină de tuns iarba din lume îi aparţine companiei Honda. Cu un prototip a reuşit să stabilească un record care a fost înregistrat oficial de către un reprezentant Guinness World Records.

Pe circuitul Dekra Lausitzring, de lângă Dresden, Germania, un Mean Mower V2 a fost accelerat de pilotul Jess Hawkins până la aproape 161 de kilometri la oră într-un timp mediu de 6.285 secunde.

A doua versiune a acestui vehicul extrem este construit în jurul unui șasiu din oțel, proiectat individual, iar deasupra are o caroserie preluată de la mini tractorul Honda HF 2622. În locul unui motor standard are unul cu patru cilindri în linie, preluat de la motocicleta CBR1000RR Fireblade SP. Agregatul este capabil să genereze 203 CP la 13.000 de rotaţii per minut.

Greutatea cadrului și a motorului este de 69.1 kilograme, în timp ce greutatea totală se ridică la aproximativ 140 de kg. Acceleraţia de pe loc şi până la 97 de km/h o poate realiza sub trei secunde. Cutia de viteze este una cu şase trepte.

Honda mai declară că Mean Mower V2 are un raport putere/greutate de aproximativ 1.000 de CP per o tonă, ceea ce este mai mult decât cel al celebrului Bugatti Chiron. Tot la Dekra Lausitzring, echipa de ingineri care au creat vehiculul i-au măsurat şi viteza maximă pe care o poate atinge – 243 de km/h!

În 2014, prima versiune Mean Mower la fel a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai rapidă mașină de tuns iarba din lume. Pe poligonul de teste IDIADA din Tarragona, Spania, jurnalistul Pierce Ward a accelerat-o până la 187.6 km/h.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/