(video) Hînceşti: O tânără de 17 ani s-a pornit beată la magazin cu maşina prietenului

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Polițiștii de patrulare au reușit să prevină o tragedie de la o luni. Astăzi dimineața, pe o stradă din Hîncești, polițiștii de patrulare au stopat o mașină de model VW Passat, condusă de o tânără.

Oamenii legii i-au solicitat actele la control, însă aceasta a zis că nu deține niciunul. Mai mult, fiind testată cu aparatul Drager, s-a constatat că avusese 0.73 mg/l de alcool în aerul expirat.

Ca urmare a verificărilor, fata s-a dovedit a fi în vârstă de 17 ani, originară din raionul Hîncești. Audiată de polițiști, aceasta a spus că a luat mașina de la un prieten pentru a merge la magazin.


Iată în context şi mica sinteza de weekend a INSP:

În perioada 29-30 ianuarie, în urma activităților desfășurate pe întreg teritoriul țării, inspectorii de patrulare au depistat peste 2.200 de încălcări ale RCR. Cele mai multe încălcări au fost comise de:

  • peste 900 de șoferi, care au depășit limita de viteză;
  • 342 au încălcat regulile de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier;
  • peste 260 nu au acordat trecere legală a pietonilor;
  • 32 de conducători auto au fost înlăturați de la volanul mașinii, deoarece se aflau în stare de ebrietate;

INSP mai anunţă că a intensificat patrularea pe întreg teritoriul țării pentru a descuraja și preveni conducerea în stare de ebrietate, dar și deplasarea cu viteză excesivă. Acestea sunt principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

Cmentariile sunt închise