(video) Hongqi vine în Europa! Cât costă noul său SUV electric E-HS9 pe fundalul concurenţilor
Marca chineză premium Hongqi, parte a concernul chinez de stat FAW, şi-a anunţat lansarea în Europa! Compania își va implementa mai întâi strategia în nord-vestul continentului cu proaspătul său modelul E-HS9 și va permite treptat băștinașilor din zonă să se familiarizeze cu produsele sale. În următorii ani, Hongqi planifică să lanseze local şi alte SUV-uri, dar şi sedanuri de dimensiuni compacte şi medii.
Primul partener european de vânzări al Hongqi este distribuitorul auto Motor Gruppen – unul cu renume în Norvegia, cu 45 de ani de activitate pe piaţa locală. Modelul Hongqi E-HS9 va fi distribuit oficial de Motor Gruppen, în timp ce FAW va furniza piese de schimb și va asigura suportul tehnic. Ambele părți vor depune eforturi comune pentru a promova dezvoltarea Hongqi în ţară.
În viitor, începând din Norvegia, FAW îşi va creşte treptat reţeaua de centre de vânzări şi service în alte țări și regiuni europene, în încercarea de a-şi extinde succesul de acasă în Europa şi în lume.
Ca și în patrie, modelul propus în Norvegia, în echipare de bază Comfort, va avea pe o platformă din aluminiu, cu posibilitatea instalării unei suspensii pneumatice şi a unor amortizoare adaptive, câte un electromotor pe fiecare osie (cu 218 CP/350 Nm fiecare), pentru un total de 436 CP/700 Nm respectiv. Bateria oferită în tandem are o capacitate de 85 kWh pentru o autonomie de până la 400 de km în ciclu WLTP.
În echipările Premium și Exclusive motorul de pe puntea din spate generează deja 333 CP/450 Nm pentru un total de 551 CP şi 800 Nm de cuplu. Pentru aceste modele bateria anunţată are o capacitate de 99 kWh pentru o autonomie de până la 450 de km în ciclu WLTP! (Apropo, clienţii din China vor avea acces în viitor şi la o baterie de 120 kWh pentru o autonomie de până la 650 km în ciclu învechit NEDC).
Cel mai puternic model va putea face 0-100 km/h în aproximativ 5.0 secunde. Bateriile vor putea fi încărcate rapid cu până la 120 kW, în timp ce încărcătorul de bord are o capacitate de 11 kW. Modelul va putea tracta şi remorci de până la 1.500 de kg.
E-HS9 va fi comercializat ca un SUV premium de mari dimensiuni. Amintim că este desenat de un fost designer al Rolls-Royce. Printre dotări se numără 6/7 locuri pentru pasageri, head-up display cu realitate augmentată, tapiţerie din piele Nappa, scaune cu masaj, faruri Matrix LED, funcţii de conducere autonomă, etc.
Preţurile de start preliminare, conform echipărilor, sunt anunţate ca fiind de 620.000 de coroane norvegiene (57.900 de euro), 700.000 (65.370 euro) şi 780.000 (72.850 de euro) respectiv (şi asta fără subvenţii). Cei mai apropiați concurenți electrici ar fi Audi e-tron (versiunea cu cel mai mic acumulator începe de la 600.000 de coroane), Jaguar I-PACE (de la 600.000 coroane) și Mercedes-Benz EQC (de la 637.000).
Pentru comparaţie, în China preţurile pentru şase echipări variază între 509.800 și 729.800 yuani (64.246-91.971 euro).
FAW Hongqi este un producător premium de autoturisme cu o istorie foarte onorată în China. În ultimii trei ani, datorită reformei brandului și upgrade-ului tehnologic, Hongqi a câștigat o popularitate accentuată acasă printre clienții de toate vârstele şi printre cei aproximativ 500 de producători de maşini care există în statul asiatic.
În 2018, vânzările anuale ale Hongqi au ajuns la peste 30.000 de unități. În 2019, volumul vânzărilor a crescut la peste 100.000 de unități. Iar din ianuarie până în decembrie 2020, volumul vânzărilor acumulate este de peste 178.000 de maşini, cu un target de peste 200.000 de unităţi până la Revelion.
Hongqi a devenit deja unul dintre brandurile de lux de top din China. În ultimii trei ani a participat la o serie de evenimente auto importante la nivel mondial, inclusiv CES în Statele Unite, Shanghai Auto Show, Frankfurt Auto Show şi altele, unde a demonstrat tehnologiile sale inteligente și modelele populare. Apropo, în aceste ore prezintă modelul H9 în Emiratele Arabe Unite!
GALERIE VIDEO:
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise