(video) În atenţia fanilor cu bani! O copie licenţiată a originalului Eleanor se va vinde în noiembrie
În zilele de 10-12 noiembrie, în cadrul unei licitaţii organizate de casa Mecum în Las Vegas, va fi vândut printre alte 1.000 de maşini un Ford Mustang GT500 personalizat din 1967. Mașina este copia exactă a emblematicului „Eleanor” din filmul Gone in 60 Seconds din 2000.
Cel mai remarcabil lucru este că aceasta este o copie oficială – Licensed Eleanor® Tribute Edition – crearea căreia a fost posibilă cu aprobarea deținătorului drepturilor de autor!
Amintim scenele din film:
După lansarea filmului Gone in 60 Seconds în urmă cu mai bine de 20 de ani, fanii din întreaga lume au avut un interes logic pentru „personajul” principal – Ford Mustang Eleanor. Alături de replici există și unele originale, care au fost produse de Gone in 60 Seconds LLC, care deține drepturi de licență pentru denumirea Eleanor.
Compania însăși poate găsi o mașină potrivită și poate construi una personalizată pe baza acesteia sau poate lua un Ford Mustang existent în garajul unui client. Gama de motoare pusă la dispoziţie este mare, puterea variază de la 435 la peste 1.000 de CP! În funcție de motor, cutia de viteze poate fi una manuală cu 4, 5 sau 6 trepte sau automată. De asemenea, automobilului i se schimbă complet suspensia și frânele.
Copia care se va vinde la licitaţia din noiembrie este echipată cu V8 de 7.0 litri. Pe levierul cutiei de viteze manuale cu 4 trepte există un buton roșu pentru activarea sistemului de injecţie cu oxid de azot, similar cu al maşinii din film, doar că pe această copie stă de formă, fiind dezactivat. Maşina dispune şi de o serie de caracteristici moderne precum iluminare interioară cu LED-uri și un sistem audio cu suport Bluetooth.
Cât se va încasa estimativ pe această copie nu se ştie, însă aflaţi că firma germană Chromecars, unul dintre cei mai mari colecționari de mașini de film din lume, are din 2017 şi vinde pentru 2.000.000 de dolari unul din cele trei exemplare funcţionale originale făcute atunci pentru film, care au supravieţuit până în prezent.
Alte nouă fuseseră doar nişte replici pentru cascadorii, doar cu forme asemănătoare a caroseriilor, dar care au fost distruse în timpul filmărilor.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise