(video) În Chișinău a fost inaugurat un nou centru de monitorizare a traficului. Iată de ce este capabil
În municipiul Chișinău a fost inaugurat un centru de monitorizare a traficului, sistem conceput pentru gestionarea eficientă a traficului și a transportului rutier. Acesta va furniza date și informații în timp real cu scopul de a fluidiza traficul rutier, de a spori securitatea circulației și de a identifica soluții pentru optimizarea sistemului de transport.
Evenimentul de lansare a centrului a avut loc astăzi, 15 noiembrie 2024. Acesta a fost amenajat în cadrul Direcției Generale Mobilitate Urbană.
De notat că acest centru nu are nimic în comun cu cel din gestiunea INSP (Sistemului automatizat de supraveghere a circulaţiei rutiere “Controlul traficului”)
Crearea și echiparea Centrului de Monitorizare a Traficului (CMT) face parte din proiectul „MOVE IT like Lublin”, finanțat de UE și implementat în baza unui parteneriat între Primăria municipiului Chișinău și Primăria orașului Lublin.
Noul centru va oferi o viziune completă a situației transportului din municipiul Chișinău, în urma integrării și analizei datelor provenite din mai multe surse, inclusiv echipamente de transport public, camere de luat vederi pentru drumuri, radare, senzori de parcare și alte sisteme relevante.
Acesta va contribui la îmbunătățirea eficienței și fiabilității transportului public prin acordarea priorității semafoarelor și reducerii întârzierilor, va îmbunătăți siguranța traficului prin detectarea încălcărilor și va oferi șoferilor informații în timp real despre condițiile de trafic, lucrările de reparație și alți factori care le pot influenţa călătoria.
Datele colectate vor fi procesate de experți calificați, utilizând instrumente analitice avansate.
În proiect este implicată și compania Waze (de sub aripa Google) în calitate de partener oficial în cadrul programului Waze for Cities!
Cmentariile sunt închise