(video) Încă un copac s-a prăbuşit în Chişinău. A zdrobit un automobil şi a blocat o stradă

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Încă un copac a căzut din senin în capitală. S-a întâmplat în această după amiază pe strada Mitropolit Dosoftei, chiar în preajma centrului de afaceri Kentford şi a parcului de troleibuze nr.1. S-a prăbuşit peste un automobil şi a mai doborât la pământ un pilon electric, fiind afectată şi altă infrastructură a transportului public electric.

Circulaţia a fost blocată o vreme. Din cauza incidentului, troleibuzele de pe rutele nr. 21 si 23 au fost redirecționate pe străzile adiacente. Totuşi, intervenția celor de la Spaţii Verzi a fost destul de rapidă.

Conform Poliţiei Capitalei nicio persoană nu a avut de suferit, însă un automobil marca BMW a fost deteriorat, iar alte două au fost zgâriate. Despre cele întâmplate s-a comunicat printr-un apel la 112 la ora 14:15.

Atenţie, imaginile video conţin cuvinte necenzurate!

VIDEO: facebook.com/adrian.ev.12

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Cmentariile sunt închise