(video) Lângă capitală un şofer beat a fost oprit în drum spre bar, iar la Bălţi prietenul altuia a lovit un poliţist
Lupta cu şoferii beţi continuă! Fiind rămasă încă jumătate de lună de activitate în cadrul operaţiunii Tulburel, inspectorii INSP depistează tot mai multe situaţii de ignorare totală a cerințelor de a nu urca la volan în stare de ebrietate.
În ultimele 24 de ore, mai mulți conducători auto au fost trași pe dreapta de către ofițerii de patrulare pe teritoriul țării, iar 12 au fost depistați fiind în stare de ebrietate și înlăturați de la conducere înainte ca să producă tragedii: 11 se aflau în stare de ebrietate avansată, iar în privința unuia a fost pornit un dosar contravențional.
Unul din cazuri a avut loc ieri seara în comuna Dobrogea de lângă localitatea Sîngera. Şoferul, originar din aceeași localitate, a fost stopat de către inspectori pentru verificare, iar în urma discuțiilor le-a comunicat polițiștilor că s-a pornit la bar!
Fiind testat alcoolscopic, el avusese deja o concentrație de alcool de 0.90 mg/l în aerul expirat. Mijlocul de transport a fost transmis către parcarea specială, iar în privința conducătorului auto a fost pornit un dosar penal.
Tot ieri, în jurul orei 23:45 echipajul de reacționare operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți, aflându-se în misiune de serviciu, a observat pe o stradă din municipiul Bălți un automobil Ford Mondeo care se deplasa haotic. La cerința colaboratorilor de poliție de a stopa automobilul, șoferul inițial a refuzat, însă după mai multe solicitări prin semnalul sonor automobilul a staționat.
În momentul apropierii de automobil pentru verificarea actelor, polițiștii au constatat că atât șoferul de 30 de ani, locuitor al raionului Fălești, cât și pasagerul de 49 de ani din Bălți, erau în stare avansată de ebrietate! La solicitările legale ale polițiștilor ca șoferul să prezinte actele și să fie testat alcoolscopic, ambii bărbați din automobil au devenit agresivi.
Totodată pasagerul, coborând din automobil, a aplicat o lovitură în regiunea feței unuia din membrii echipajului de poliție, după care s-a dezechilibrat și a căzut jos din cauza stării în care era, fracturându-și piciorul. Pentru a nu i se documenta acțiunile ilegale, acesta a telefonat imediat la 112 comunicând că ar fi fost bătut de polițiști!
La fața locului a fost solicitată intervenția echipajului medical, care a acordat ajutorul medical necesar atât pasagerului agresiv, cât și membrului echipajului de reacționare operativă, care a fost lovit în regiunea feței. Pe cazul dat, în privința șoferului automobilului, a fost inițiată o cauză penală pentru refuzul de a fi testat alcoolscopic, dar și o cauză penală în privința pasagerului agresiv, pentru violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere.
Cmentariile sunt închise