(video) Leading Ideal One – SUV hibrid cu şapte locuri şi patru ecrane la interior. Proiectul unui magnat media

O nouă marcă a apărut pe piaţa auto globală. Aceasta a fost prezentată acum câteva ore la Beijing, fiind creată de unul dintre deţinătorii portalurilor automobilistice gigant bitauto.com sau autohome.com.cn, dar şi a mărcii NextEV. Din câte am aflat, afaceristul Xiang Li s-a ocupat timp de câţiva ani de un proiect paralel ambiţios.

În anul 2015 multi milionarul a fondat compania start-up CHJ Automotive, care, spre deosebire de NextEV, a început să dezvolte un automobil cu o unitate de propulsie hibridă. În proiect sunt implicaţi peste 1.000 de specialişti.

Ulterior, a fost creată marca comercială Leading Ideal cu logo făcut sub forma abreviaturii Li, care face referire şi la numele afaceristului. În capitala chineză a fost prezentat primul model al noii mărci – un SUV numit One.

Acest SUV are forme asemănătoare unui Volvo XC90, dar şi dimensiuni aproape similare cu cele ale unui Audi Q7. Măsoară în lungime 5.020 mm, în lăţime 1.960 de mm, în înălţime 1.760 de mm, în timp ce ampatamentul are o lungime de 2.935 de mm.

Maşina este construită pe baza unei platforme de producţie proprie, însă detalii despre aceasta se cunosc puţine deocamdată. În mişcare este pusă de două motoare electrice, fiecare pe câte o punte, cel din faţă generând 136 de CP, iar cel din spate 190 de CP. Puterea totală a sistemului este de 326 CP şi 530 Nm.

Sub capotă mai este ascuns un motor turbo pe benzină, de 1.2 litri, care funcţionează doar în calitate de generator pentru a reîncărca bateria electrică. Caracteristicile şi originea acestuia nu se cunosc.

Cât priveşte setul de acumulatori, acesta se regăseşte sub podeaua SUV-ului şi are o capacitate nominală de 40.5 kWh, dintre care sunt folosiţi 37.2 kWh. Energia stocată în baterie poate asigura o autonomie de până la 180 de km rulaţi doar cu energie electrică, iar dacă în schemă este inclus şi benzinarul atunci cifra poate creşte până la 700 de km.

Producătorii mai promit o autonomie de 1.000 de km dacă viteza de rulare a maşinii este una normală, în timp ce acceleraţia de pe loc şi până la 100 de km/h o face în 6.5 secunde.

https://www.youtube.com/watch?v=c2C03QPpB5M

Un alt lucru interesant este habitaclul lui Leading Ideal One. Planşa de bord conţine trei ecrane, cu diagonale de 12, 16 şi 12 inci, întinse pe toată lăţimea şi ocupând exact tot spaţiul între două deflectoare ale sistemului de climatizare. Un alt ecran de 10 inci este instalat pe consola centrală şi prin acesta se operează diverse sisteme ale maşinii, cum ar fi climatizarea. Sistemul multimedia are o interfaţă grafică bine prelucrată, include numeroase servicii, un asistent vocal şi conectivitate 4G LTE.

Leading Ideal One a fost anunţat deocamdată într-un singur nivel de echipare superior. Printre dotări şi caracteristici se numără scaune frontale cu ventilare şi reglaje electrice, un al treilea rând de scaune, volan încălzit, tapiţerie din piele, sistem de pilotare semi automată de nivel 2 (însă pentru că are camere şi senzori livraţi de companii serioase ca Mobileye şi Bosch, va fi posibilă trecerea autopilotului la noi nivele) şi altele. Al doilea rând de scaune poate conţine două individuale sau o banchetă cu trei locuri.

Maşina a fost prezentată deocamdată drept prototip pre-serie, urmând să mai participe într-o serie de teste până când va fi pregătită producţia la uzina unui partener necunoscut. Mai multe detalii le vom afla în anul 2019, startul comenzilor fiind programate la primăvară, în timp ce vânzările şi livrările vor începe din al patrulea trimestru. Preţul SUV-ului va fi în jurul a 55.000 de dolari.

Proiectul per general este unul foarte ambiţios şi pentru că la bază stă un capital enorm investit, şansele ca toate planurile anunţate să devină realitate sunt foarte mari. Să nu uităm că Xiang Li şi partenerul său au reuşit totuşi să aducă SUV-ul electric NIO ES8 pe linia de producţie.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise