(video) Licitație interesantă în SUA. Un neobişnuit VAZ-2105 s-a vândut cu 40.000 de dolari
Peste ocean, în weekend, s-a încheiat o licitație interesantă pe care am urmărit-o şi noi. S-a vândut un VAZ-2105 pentru care cineva a fost de acord să scoată din buzunar suma impunătoare de 40.000 de dolari! Şi în mod evident, după câte poate v-aţi dat seama, un simplu VAZ nu are cum să coste atât. Prin ce este dar neobişnuit?
Maşina a fost importată în SUA în 2016, acolo unde a primit un 2JZ-GTE cu şase cilindri în linie şi volum de 3.0 litri, marca Toyota, o cutie de viteze mecanică în şase trepte, marca Nissan şi un ambreiaj cu două discuri Clutch Masters, toate montate după achiziţia făcută în 2019 de vânzător.
Maşina a fost, de asemenea, refinisată în alb și este echipată cu osie posterioară marca Ford, o cușcă de protecţie, jante Enkei RPF1 de 17 inchi, spoilere față și spate, o capotă şi un hayon detaşabil, bosaje peste arcuri, geamuri din sticlă acrilică, frâne cu disc pe toate roţile (cu etriere frontale de la Nissan 300ZX), o servodirecție electrică, un turbocompresor Garrett, un wastegate TiAL, o celulă de combustibil cu volum de 10 galoane, management al motorului de la Haltech, scaune de curse OMP și un sistem de stingere a incendiilor, alături de multe alte intervenţii.
Mașina a fost folosită pentru cursele de raliuri în Europa și a fost modificată în continuare sub proprietatea vânzătorului. Odometrul digital arată zero mile, astfel că parcursul real este necunoscut. Dezvoltă peste 500 de cai putere şi toţi ajung pe puntea din spate. Apropo, mai cântăreşte puţin peste 900 de kg!
Aici poţi vedea peste 200 de fotografii cu procesul de asamblare a proiectului.
Cmentariile sunt închise