(video) Made in Moldova: Un simplu Mercedes-Benz Vito transformat într-un Vito cu ținută de Maybach
Cine a vizitat ultima ediție ARENA AUTO FEST 2024, cu siguranță a văzut această mașină expusă. Este rezultatul muncii băieților de la Top Tuning Moldova, care s-au atins de un simplu Mercedes-Benz Vito cu un compartiment marfar.
Proprietaru-i din București a dorit ca mașina sa, folosită pentru vacanțe în familie și călătorii lungi, să fie transformată într-un adevărat van confortabil și practic, asemănător cu un produs Maybach. Deși mașina nu este un V-Class, ci un Vito, băieții de la Top Tuning au reușit să o personalizeze într-atât de mult încât acum arată ca o casă pe roți.
Dorințele proprietarului
Exteriorul mașinii este impresionant: a fost vopsit în două culori, inspirate de modelele Maybach, iar pe capotă și grila radiatorului tronează embleme Maybach. Detaliile nu au fost neglijate: jantele lucioase cu multiple spițe, stopurile cu sticlă transparentă, precum și o priză practică pentru utilizare în natură completează designul. Toate aceste elemente transformă acest Vito într-un exemplar unic, care atrage priviri oriunde ar apărea.
Interiorul este la fel de spectaculos. Plafonul este dotat cu lumini reglabile, iar scaunele au fost adaptate pentru a oferi un spațiu de relaxare sau de dormit. Un frigider, un lavoar și numeroase spații de depozitare fac din această mașină un adevărat cămin mobil. De asemenea, sistemul multimedia custom permite conectivitate cu telefoanele pe bază de Android sau iOS. Volanul a fost complet renovat pentru a se potrivi cu estetica generală.
Partea din spate a mașinii este la fel de bine gândită. Ușile au panouri cusute manual, iar scaunele pentru copii și spațiile de depozitare adaugă un plus de funcționalitate. Invertorul integrat asigură alimentare la 220V, iar porturile USB și prizele de 12V sunt perfect amplasate pentru a satisface orice nevoie. De asemenea, mașina este echipată cu un rezervor de 60 de litri, care permite chiar și folosirea unui duș în aer liber.
Acest exemplar este dovada că atenția la detalii și pasiunea pentru personalizare pot transforma orice mașină într-un adevărat birou. Ce părere aveți despre această transformare?
Vezi o altă lucrare a celor de la Top Tuning: (video) Reportaj special: Vanul perfect pentru băieți! Cum a fost modificat un Mercedes-Benz Sprinter 4×4 în Moldova
Cmentariile sunt închise