(video) Maşină de colecţie! Unul din doar trei McLaren Senna Can-Am făcute se vinde pe eBay

Să vezi şi să nu crezi! Unul dintre cele mai rare McLaren Senna care vor exista în istorie, un exemplar din ediţia ultra limitată Can-Am, este de vânzare pe eBay inclusiv!

Aceasta este o versiune specială care a fost făcută în doar trei exemplare, fiind dedicată pentru a comemora sezonul de curse din anul 1969. Fiind deja livrate clienţilor, însăşi compania producătoare, până la această oră, nu a ţinut să povestească despre ele prin vreun comunicat de presă oficial, menţinându-le astfel şi mai mult exclusivitatea. Unii entuziaşti auto poate încă nici nu ştiu că există un aşa model!

Fiind produs în 2019, exemplarul 3 din 3 cu un parcurs de numai 70 de km costă 3.087.800 de dolari!

https://www.youtube.com/watch?v=MHPzeLiObi4

După cum v-am spus anterior, în 2019 McLaren a lansat trei exemplare speciale Senna Can-Am pentru a comemora sezonul de succes din 1969 înregistrat în Canadian American Challenge Cup.

Piloţii Bruce McLaren și Denny Hulme au câștigat atunci toate cele 11 curse ale campionatului cu mașina sport McLaren M8B. Pe parcursul istoriei competiţiei marca britanică a ridicat în total şase mari trofee.

Senna Can-Am este realizat în stilul lui M8B. Toate cele trei exemplare vor fi singurele, de facto, modele Senna GTR care au acces legal pe drumurile publice! Cel din imagini este singurul care deţine o insignă comemorativă pe flancul drept realizată manual.

Fiind pe bază de Senna GTR, asta înseamnă că este propulsat de un V8 twin-turbo de 4.0 litri, care produce 825 CP şi 800 Nm, cu 25 CP mai mulţi decât un Senna obişnuit. Tracţiunea îi este pe puntea din spate.

Printre alte caracteristici speciale, care au fost realizate de specialiştii de la McLaren Special Operations (MSO), se numără: vopsea McLaren Orange; design unic al aripilor; un compartiment al motorului din fibră de carbon şi cu siglă MSO; un capac unic Can-Am al rezervorului de lichid de răcire; semnături ale lui Bruce McLaren și Denny Hulme pe aripile spate; jante şi terminaţii de eşapament unice; etriere de frână cu un finisaj satinat în nuanţa titanului; scut termic din aur de 24 de carate pentru motor; tapiţerie din Alcantara; centuri de siguranţă cu prinderi în şase puncte; pedale cu logouri în relief; etc.

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-mclaren-senna-lm-exista-in-doar-20-de-exemplare-unul-dintre-care-a-fost-deja-avariat-in-aceasta-vara/
https://autoblog.md/foto-premiera-editia-ultra-limitata-mclaren-senna-gtr-lm/

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/